10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDosar penal pentru placuta falsificata

Dosar penal pentru placuta falsificata

Viceprimarul Gheorghe Nedelescu a decis ieri suspendarea pentru o perioada de trei luni a activitatii de taxi desfasurate de operatorul SC TRANSEXPRES 2003 SRL. Acesta avea licentele de executie expirate inca din 31.12.2004. Licentele certifica faptul ca autoturismul este dotat pentru realizarea activitatii de taxi, fiind eliberate de Autoritatea Rutiera Româna- filiala Dolj. Sesizindu-se in legatura cu expirarea actelor, institutia a trimis o adresa primariei prin care o instiinta ca operatorului ii este suspendata activitatea pe o perioada de o luna. In aceasta situatie, reprezentantii municipalitatii l-au instiintat pe operator ca ii va fi suspendata autorizatia de transport in regim de taxi. In urma controalelor efectuate duminica, una dintre masini a fost identificata ca folosind o placuta falsa, aceasta existind deja la o alta masina. Taxiul nu a mai putut folosi placuta care ii fusese initial eliberata deoarece aceasta se afla la Camera Taximetristilor. Desi operatorul a sustinut ca masinile nu au lucrat in timpul suspendarii, angajatii primariei au scos din casele de marcat bonurile care certificau perioada lucrata.


Placutele celor patru taxiuri au fost ieri ridicate, pe linga suspendare, operatorul, Nicu Boruzzi, alegindu-se si cu dosar penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS