14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDaniela Popa l-a improprietarit pe Dinel

Daniela Popa l-a improprietarit pe Dinel

• Staicu s-a facut stapin pe cantonamentul echipei de fotbal• Reprezentantii FC Universitatea SA au semnat un contract cu DS Dolj, pe care, ulterior, l-au falsificat • Directoarea directiei, Daniela Popa, jura ca nu stie nimic, desi recunoaste ca a fost rugata de directoarea economica a lui Staicu sa semneze contractul


Doi ani. Atit i-au trebuit lui Dinel Staicu pentru a pune mina pe cladirile si paminturile aflate in baza de cantonament a echipei de fotbal Universitatea Craiova. Ajutat de functionari din mai toate institutiile statului, Staicu s-a folosit de numele echipei de fotbal in scopul de a-si mari averea personala, incheind contracte dubioase cu statul sau cumparind drepturile de mostenire de la persoane care isi cereau inapoi pamintul pe baza legilor de retrocedare. Interesele lui Dinel nu au coincis niciodata cu cele ale echipei de fotbal, marturie stind documentele prin care acesta a pus la punct inca din 2002 un minutios plan de preluare a tuturor bunurilor din baza de cantonament a Universitatii si a terenului situat peste drum de acesta. Preluarea echipei de fotbal a fost doar un pretext pentru a-si atinge scopul personal, pozind in fata zecilor de mii de suporteri in salvatorul Craiovei Maxima. In realitate, Staicu a facut ceea ce stie el mai bine, adica „a varuit“ si a preluat „cadavrele economiei nationale“, dupa cum ii place lui sa spuna. Grandomania a mers pina acolo, incit acesta a folosit cantonamentul Universitatii ca moneda de schimb in negocierile pentru vinzarea echipei, desi acesta nu este in prezent in proprietatea lui sau a firmelor la care este actionar. Strategia lui Staicu s-a axat pe doua directii: una viza preluarea microhotelului Sport, iar cealalta, terenurile din jurul acestuia, pe care a facut investitii fara sa fie proprietar. Pentru aceasta i-a prostit pe directorii Directiei pentru Sport Dolj (institutie subordonata Agentiei Nationale pentru Sport), incheind doua contracte care se bat cap in cap, si a cumparat in acelasi timp drepturile succesorale de la doua femei care solicitau Primariei Craiova sa le dea inapoi 10,5 hectare de teren situat undeva in Lunca Jiului.


Dupa preluarea echipei de fotbal Universitatea Craiova in iulie 2002, Staicu a incheiat un contract de prestari servicii cu Directia Tineret si Sport Dolj prin care echipa inchiria practic microhotelul Sport din incinta cantonamentului in schimbul a 1.000 de dolari pe luna. Dinel a parafat intelegerea in numele SC Fotbal Club Universitatea SA Craiova, cu sediul in strada Unirii, nr. 86, cu numarul de inregistrare la Registrul Comertului J16/565/2002. Elementele de identificare a firmei reprezinta un amanunt foarte important, deoarece, pe parcursul derularii contractului, care se reinnoia anual prin act aditional, Staicu s-a folosit de prostia sau complicitatea DTS pentru a introduce in circuit mai multe firme cu nume asemanatoare pentru a crea confuzie. Conform contractului, indiferent de investitiile pe care le-ar fi facut Staicu la microhotel, acestea ramineau in proprietatea Ministerului si Sportului si administrarea DTS. Articolul 3 prevede ca SC FC Universitatea SA, firma care nici nu exista la vremea aceea, fiind infiintata abia in 2004, poate sa execute imbunatatiri si dotari la spatiile si terenurile folosite, „in vederea sporirii confortului si eficientei acestora in procesul de pregatire a sportivilor, dotari care, la terminarea contractului, ramin microhotelului Sport“. Mai mult ca sigur, Staicu nu putea fi multumit de aceasta prevedere contractuala, fapt pentru care a facut tot ce i-a stat in putinta sa scape de ea, semnind doi ani mai tirziu un alt contract cu DTS, avantajos lui.


Dinel Staicu se declara proprietar pe averea statului


Imediat dupa incheierea contractului de prestari servicii, SC Fotbal Club Universitatea SA, reprezentata de Vasile Costesin, a incheiat in septembrie 2002 un protocol cu Asociatia Sportiva Fotbal Club, reprezentata de Petre Deselnicu, prin care dorea sustinerea materiala a activitatii sportive a clubului de fotbal prin „predarea bunurilor mobile si imobile detinute in proprietatea si posesia clubului de fotbal Universitatea Craiova“. Pentru a justifica proprietatea asupra bunurilor, cei doi semnatari ai protocolului au invocat mai multe acte normative emise inainte de 1990, care vizau transferul bunurilor catre Universitatea din Craiova, subordonata Ministerului Educatiei si Invatamintului, si nicidecum catre clubul de fotbal. Este vorba despre adresa 5931/1994 si ordinul 3/1985, care se refera la transferul unei cladiri si a unei suprafete de teren de 12.000 de metri patrati din administrarea directa a Institutului de Cercetari Agricole si Silvice Bucuresti in administrarea Universitatii din Craiova. Cu toate acestea, in protocol se mentioneaza faptul ca „4,5 ha plus alti 9.000 de metri patrati“ trec la societatea lui Staicu, terenuri pe care SC Fotbal Club Universitatea urma sa le cumpere de la eventualii mostenitori. De asemenea, clubul se angaja sa faca investitii de aproximativ 20 de miliarde de lei, bani care urma sa fie recuperati de la „succesori“ in cazul in care cantonamentul nu ar mai ramine al clubului. Cu alte cuvinte, Staicu se asigura ca nu va pierde banii pe care trebuia sa-i investeasca in obiective care, oricum, nu-i apartineau.


Desi nu era proprietar, Staicu si-a deschis partida proprie la utilitati


Dinel Staicu si-a continuat planurile diabolice si in 2003, deschizindu-si partida la Distrigaz Sud in numele SC FC Universitatea Craiova SA pentru microhotelul Sport ca si cind societatea in cauza ar fi fost proprietara cladirii. Mai mult, Staicu nu a primit nici aprobarea conducerii DTS pentru acest lucru, dupa cum declara directoarea Directiei pentru Sport, Daniela Popa. „Am aflat cu stupoare, dintr-o adresa a Distrigaz Sud, ca Staicu si-a deschis partida proprie fara consimtamintul nostru, obtinind un contract de furnizare gaze pe care tot Distrigaz l-a reziliat mai tirziu. Din nu stiu ce motive, Distrigaz a revenit asupra rezilierii si in acest moment Dinel isi plateste singur utilitatile“, a declarat Daniela Popa. La sfirsitul anului 2003, in preajma Craciunului, Staicu a propus Directiei pentru Sport Dolj o „mica“ afacere la care conducerea a raspuns cu entuziasm. Astfel, Dinel instiinta DSJ ca „societatea noastra detine, in urma contractului semnat in 2002, microhotelul Sport“, oferindu-se sa investeasca 200.000 de dolari incepind cu ianuarie 2004 pentru repararea cladirii. Totodata, Staicu a comunicat DSJ ca sumele investite urma sa fie amortizate in 15 ani, perioada dupa care nu ar mai fi avut nici un fel de pretentii asupra acestora. Asta insemna ca patronul echipei de fotbal nu avea de gind sa paraseasca baza de cantonament in mai putin de 15 ani, in caz contrar, DSJ ar fi trebuit sa-i plateasca valoarea investitiilor ramase neamortizate. Cazuti in admiratie fata de „generozitatea“ lui Dinel, oficialii DSJ au trecut cu vederea pretentiile exprimate de acesta in oferta prin care isi „revendica“ proprietatea asupra microhotelului. Drept urmare, directoarea Daniela Popa si directorul adjunct Nicolae Braun i-au transmis lui Staicu „expresia cea mai inalta a consideratiei noastre“, comunicindu-i ca sint de acord cu investitia, dar ca trebuie sa obtina si avizul Agentiei Nationale pentru Sport.


Explicatiile directoarei Daniela Popa frizeaza absurdul


Anul 2004 l-a gasit pe Dinel Staicu tot la cantonament si cu investitii mai mari decit in oferta trimisa DSJ. Ca sa-si protejeze investitia si sa faca inca un pas catre preluarea cantonamentului, Staicu i-a convins usor pe oficialii Directiei sa incheie un alt contract, de inchiriere, in august 2004, in numele altei societati, FC Universitatea SA, nume usor de confundat cu cel al clubului, in care a introdus mai multe clauze avantajoase pentru el, dar in defavoarea institutiei statului. Incheiat fara proces-verbal de predare-primire, desi acest lucru era stipulat la articolul 2,contractul prevedea ca FC Universitatea avea drept de preemptiune asupra imobilului situat in Stirbei Voda 104, cu alte cuvinte, Staicu putea cumpara la o data ulterioara un bun aflat in proprietatea statului. De asemenea, conducerea Directiei pentru Sport a acceptat sa treaca in contract si investitia pe care patronul echipei de fotbal spunea ca a facut-o la cantonament. Conform cifrelor din contract, pina in august 2004, Dinel cheltuise 4,4 miliarde de lei in cantonamentul din Lunca, 11,3 miliarde de lei in terenul natural de antrenament si alte 5,1 miliarde in terenul artificial, ambele terenuri situate linga microhotel. Semnarea unui nou contract cu Dinel nu-si avea rostul, dat fiind faptul ca la acea data era in vigoare vechea intelegere semnata in 2002 de DSJ cu SC Fotbal Club Universitatea SA, care doar ce fusese prelungita pina in iulie 2005. Explicatiile date de directoarea Daniela Popa frizeaza absurdul. „Carmen Popescu, directoarea economica a lui Dinel Staicu, mi-a propus sa semnam un nou contract, pe motiv ca vor sa-si amortizeze investitiile facute. Eu m-am gindit sa le dau o mina de ajutor si nu cred ca am facut ceva rau. Toate incercarile de pina acum ale lui Staicu de preluare a cantonamentului le-am privit ca pe un joc. Contractul din 2004 nu-l modifica pe cel din 2002“, crede directoarea Popa, desi lucrurile stau exact invers. Dincolo de clauzele discutabile, contractul a fost redactat gresit, deoarece Dinel Staicu figureaza ca reprezentant atit al FC Universitatea SA, cit si al Directiei pentru Sport. Gresit redactate au fost si elementele de identificare ale DSJ, care au fost inlocuite cu datele firmei lui Staicu. Nici unul dintre cei trei reprezentanti ai Directiei nu a observat acest lucru, semnind orbeste ceea le-a pus sub nas Dinel. Cind s-au mai trezit din entuziasmul legat de parafarea intelegerii, Daniela Popa impreuna cu echipa de „profesionisti“ a Directiei au observat ca Staicu este seful lor, dupa cum rezulta din contract, si au lipit o bucata de hirtie pe care au corectat eroarea. Ca sa dea impresia de legalitate, sefii DSJ au stampilat bucata de hirtie, fara sa indrazneasca sa-l mai cheme si pe Dinel pentru a contrasemna. Astfel, fiecare din cele doua parti semnatare detine cite o versiune a aceluiasi contract. Asta nu l-a impiedicat pe Staicu sa faca la rindul lui propriile modificari care schimba clauzele contractuale, fara sa-i anunte pe cei de la DSJ. Ultima varianta a lui Dinel a ajuns ca proba intr-un dosar care se judeca la Judecatoria Craiova si de a carui existenta oficialii Directiei habar nu aveau.


Contractul intre firma lui Staicu si DSJ a fost falsificat


Conform declaratiilor directoarei DSJ, Daniela Popa, varianta depusa de Dinel la instanta este „un fals“, ea nerecunoscindu-si nici macar propria semnatura. De altfel, in inscrisul depus la instanta, ultimele trei pagini din contract sint rescrise, dupa ce mai multe clauze importante au fost modificate. Astfel, daca in contractul original, la art. 10, litera b scrie negru pe alb „locatarul se obliga sa nu efectueze modificari de natura a schimba destinatia bunului fara consimtamintul scris al locatorului (DSJ Dolj -n.r)“, in varianta lui Dinel acesta a fost modificat in felul urmator: „Locatarul se obliga sa nu efectueze modificari de natura a schimba destinatia bunului fara consimtamintul scris al locatorului (DSJ-n.r.), altele decit cele consimtite de acesta, urmare a raspunsului la adresa 912/18.12.2003“. Documentul la care se refera Staicu nu are insa nici o valoare juridica, deoarece in raspunsul trimis catre FC Universitatea SA, DSJ mentiona ca are nevoie de avizul Agentiei Nationale pentru Sport pe care DSJ nu l-a prezentat niciodata. De asemenea, daca in contractul original, articolul 10, litera c, se refera doar la obligativitatea chiriasului de a plati chiria la termenele stipulate, in varianta lui Dinel, apare in plus urmatorul paragraf: „(…)FC Universitatea SA sa-si poata calcula amortismentele legale la propria investitie, prevazuta la articolul 8 din contract“. Totodata, Dinel a taiat din contract plata majorarilor de intirziere percepute de furnizori pentru DSJ, in conditiile in care avea deja partide deschise la furnizorii de utilitati. Din contractul lui Dinel a disparut si litera d, art.11, care prevedea ca incetarea contractului survenea in momentul transferului dreptului de administrare catre o alta institutie. Una dintre cele mai importante modificari ale contractului fac societatea lui Staicu stapina pe cantonament timp de 15 ani, chiar daca nu-si platea obligatiile lunare. La articolul 13, Dinel nu a mai taiat nimic, ci doar a adaugat ca nu poate fi dat afara „inainte de amortizarea legala a investitiei locatarului“. Culmea modificarilor nevazute de directoarea Popa si de toata armata de functionari ai DSJ o constituie art. 17 din contract prin care investitiile facute nu mai ramin in proprietatea Directiei, ci a titularului investitiei, adica firmei lui Dinel Staicu. Aceeasi soarta a avut-o si articolul 18 din contract.


Dupa ce a facut-o lata, Daniela Popa isi angajeaza casa de avocatura


Pastorind un haos de nedescris in documentele DSJ, directoarea Daniela Popa nu-si explica cum a fost trasa pe sfoara de oamenii lui Dinel Staicu si de propriii sai „specialisti“, motivindu-si superficialitatea prin increderea oarba pe care o are in oameni, in general. „Mi s-a reprosat de mai multe ori ca am prea multa incredere in oameni. Nu pot sa-mi explic cum s-a ajuns in aceasta situatie si nici nu vreau sa ma gindesc la consecinte. Cea mai buna solutie este sa anunt Agentia Nationala pentru Sport, pentru a angaja o casa de avocatura“. Semnind documentele bagate sub nas de Staicu, Daniela Popa i-a deschis acestuia o cale mult mai usoara catre instalarea in baza de cantonament pe care o poate prelua in contul investitiilor facute, metoda lui preferata, prin care si-a adjudecat o parte din obiectivele industriale importante din judet. Daniela Popa a demonstrat inca o data ca pe functionarii statului ii doare in cot de averea pe care o administreaza. Si in acest caz, ca in multe altele, vinovatii vor scapa nepedepsiti de lege.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII