16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSanctiuni pentru medicii de familie si farmacistii gorjeni

Sanctiuni pentru medicii de familie si farmacistii gorjeni

Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Gorj a reziliat contractul cu o farmacie din municipiul Tirgu Jiu dupa ce a constatat ca aceasta a introdus spre decontare o reteta pentru care nu eliberase medicamente compensate.


Speranta Vina, directoarea CAS, a spus ca a primit o reclamatie de la un bolnav cu privire la faptul ca, desi avea reteta compensata, a platit contravaloarea medicamentului si i s-a oprit reteta. „Am constatat ca reteta a fost introdusa spre decontare de catre farmacie, desi pacientul platise pretul intreg al medicamentului. Am inteles ca motivul pentru care nu i s-a eliberat medicamentul a fost ca reteta nu era completata corespunzator, fiind vorba despre un medicament special, diazepam. Am luat hotarirea sa reziliem contractul cu farmacia respectiva“, a precizat directoarea CAS. Este vorba despre farmacia ELIDO.


Medici chiulangii


CAS Gorj a sanctionat si zece medici de familie, pentru ca, in urma unor controale, nu au fost gasiti la program. Speranta Vina a precizat ca acestia au fost sanctionati cu diminuarea valorii punctului cu 10% lunar. De asemenea, CAS Gorj a reziliat contractul cu un laborator, pentru ca reprezentantii acestuia au prezentat date nereale cu privire la efectuarea unor investigatii medicale. „La incheierea contractelor, laboratoarele trebuie sa prezinte o lista minima cu investigatiile pe care le efectueaza si aparatura pe care o detin. Datele prezentate de acest laborator nu corespundeau realitatii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS