29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNe-am intors la inflatia cu doua cifre

Ne-am intors la inflatia cu doua cifre

Indicele preturilor de consum a crescut in aprilie la 1,8%, urcind rata anualizata a inflatiei la 10%


România s-a reintors la inflatia cu doua cifre, in urma scumpirilor din aprilie, indicele preturilor de consum atingind o rata anualizata de 10%. Anul trecut, fostul guvern se felicita pentru prima coborire a inflatiei la o singura cifra. Actualul guvern a dus-o iar la doua cifre, dar nu trebuie scapat din vedere faptul ca o mare parte din aceste scumpiri a fost cauzata de majorarea fara precedent a tarifului la gaze naturale, un lucru care a fost intirziat nepermis de mult, dupa cum a afirmat miercuri guvernatorul BNR.


Indicele preturilor de consum a atins maximul din acest an la 1,8 la suta, in luna aprilie, iar rata medie lunara a inflatiei, in perioada 1 ianuarie – 30 aprilie, a fost de 0,9 la suta, fata de 0,7 la suta in aceeasi perioada a anului 2004, a anuntat ieri Institutul National de Statistica. La marfurile alimentare, indicele preturilor de consum nu a crescut comparativ cu luna precedenta, la cele nealimentare a fost de 3,6 la suta, iar pe total servicii de 1,5 la suta. La produsele alimentare, fructele proaspete au inregistrat cele mai mari cresteri de preturi, de 5,3 la suta, si carnea si preparatele din carne, de 1,4 la suta.


Scumpire de 26,9% la gaze


La marfurile nealimentare, cele mai mari cresteri s-au inregistrat la gaze – 26,9 la suta, energie electrica – 8,1 la suta, tutun si tigari – 5,6 la suta, si combustibili – 4,2 la suta. La servicii, cresterile au fost de 4,9 la suta pentru serviciile postale, de 4,6 la suta la serviciile de apa, canal, salubritate si de patru la suta la abonamentele auto.


Potrivit BNR, numai preturile ce intra in inflatia programata, din recalcularea tarifelor administrate si din accize, au generat 1,5 la suta din inflatia pe luna trecuta, cu 0,5% peste prognoza initiala.


Rata anualizata ajunge astfel la 10%, dupa ce la finalul anului trecut România avea o inflatie decembrie la decembrie de 9,3%.


De la inceputul anului, preturile au avansat, in total, cu 3,5%. Inflatia scazuse, in luna martie, la 8,7% , fata de 8,9% cit era in luna precedenta.


In baza acestor noi date, BNR a refacut estimarile privind tinta de inflatie. Din cresterea preturilor administrate si majorarea accizelor s-a calculat o inflatie anuala de 4,5%. Aceasta inseamna ca alte preturi trebuie sa avanseze cu sub 3%, pentru a atinge obiectivul nemodificat de 7% la finalul anului.


Pentru atingerea tintei, BNR va actiona cel mai probabil asupra preturilor libere, cum ar fi cele la alimente, bunuri de uz curent sau servicii, printr-un control al cererii agregate.


Guvernatorul Mugur Isarescu a estimat chiar o deflatie in luna august. El a estimat pentru a doua parte a anului scaderi de preturi la produsele de import si mai ales la produsele agricole. Pe 1 aprilie, guvernul a dispus majorarea cu 13,5% a accizelor la carburanti, cu 20% la gaze naturale (plus un cost fix de abonament), cu 12% la energia electrica, plus majorari de accize la alcool, tutun, produse electronice, de lux si auto. „Daca guvernul si banca centrala vor sa pastreze tinta, inflatia in fiecare luna ar trebui sa fie de maximum 0,4%“, a declarat Mihai Gheorghe, director INS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS