La Ocne s-a instalat blestemul sarii. Depozitele de pietris si de pamint care acopera agoniseala localnicilor amintesc de noptile de cosmar, cind din adincuri tone de saramura si motorina isi faceau drum spre suprafata. In desertul de la Ocnele Mari provocat de saramura, citiva pomi au inflorit. Cei care cindva locuiau in localitatea distrusa de sare vin in vizita si se uita cu tristete la ceea ce a mai ramas din munca lor de o viata. Si daca pentru turisti statiunea balneoclimaterica Ocnele Mare nu mai exista, pentru hoti, ea a devenit raiul pe pamint. Materialele de constructii abandonate de sinistrati sint valorificate de cei care infrunta moartea.
Orice marturisire legata de orasul Ocnele Mari incepe cu „asa a fost odata“. Daca in urma cu ani buni zona era atestata ca statiune balneoclimaterica, astazi orasul este o ruina. Cei care nu au vizitat niciodata Ocnele Mari au parte de o primire sumbra. Acolo unde gospodariile sint inca solide, oamenii traiesc cu frica in sin si nu indraznesc sa urce dealul spre caverna. Atunci cind zaresc pe cineva strain, localnicii isi fac cruce. Imaginile de groaza din preajma cavernei tin departe chiar si curiosii. Drumul pina la lacul de saramura este anevoios. Pe el au mai ramas doar urme de asfalt si este plin de crapaturi adinci prin care se scurg suvoaie de saramura. Pe „drumul iadului“ frica domneste din 2001, cind blestemul din adincuri a maturat sute de case. Zona de linga caverna a fost transformata intr-un imens santier, cu zeci de sonde ruginite. Pe linga darimaturi sint inca benzi de protectie, care avertizeaza trecatorii de pericol. Printre ruine sint inca amplasate excavatoare.
„Drumul iadului“ tremura sub picioare
La o ploaie marunta, totul se scufunda in sare. Mirosul de sare te ineaca. „Drumul iadului“ se cutremura atunci cind trece vreo masina. Singurii care mai patruleaza printre ruinele din Ocnele Mari sint angajatii unei firme de paza si protectie, care incearca sa tina departe hotii. Acest lucru este greu de realizat, pentru ca noaptea drumul este luminat de o lampa. Nevoiasii din preajma au adunat caramizile, tablele, giurgiuvelele si chiar geamurile. Nimeni nu stie cind au disparut temeliile caselor, pentru care sinistratii au trudit ani buni. Desi accesul este interzis spre caverna, poti urca numai echipat cu cizme de cauciuc si cu un toiag. In fata caselor distruse s-au format adevarate santuri. Din case picabucati de zid sau se rostogolesc tigle. In curtile pline cu mormane de pietris au florit in aceasta primavara citeva flori si liliacul. Sinistratii, care locuiesc in prezent in Copacelu, mai vin uneori sa vada ce a mai ramas in urma blestemului. Ruinele ii fac pe fostii localnici sa plece cu lacrimi in ochi. Cu totii asteapta sfirsitul unei lungi perioade de chin. Ultima sansa pentru zona este prabusirea controlata, dar si aceasta a fost aminata de multe ori.
