11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutoturismele Daewoo pot fi cumparate in schimbul masinilor vechi

Autoturismele Daewoo pot fi cumparate in schimbul masinilor vechi

Persoanele care isi predau autoturismele uzate la fier vechi pot sa achizitioneze, de astazi, si autoturisme noi din gama Daewoo. In cadrul Programului de Stimulare a Innoirii Parcului National Auto, toti dealerii Daewoo vor oferi spre vinzare autoturisme Matiz, Cielo si Nubira II, in limita stocului disponibil. Agentia Fondului de Mediu a alocat pentru Daewoo o cota de 809 autoturisme, cu posibilitatea suplimentarii acestui numar in luna septembrie, cind vor fi evaluate rezultatele tuturor producatorilor sau importatorilor participanti la program. Pentru informatii despre modalitatea de cumparare a unei masini Daewoo pe aceasta cale, cei interesati se pot adresa oricarui dealer Daewoo sau Serviciului Relatii cu Clientii al companiei, la telefonul 0251/544.187.


Reamintim ca persoanele fizice care au masini mai vechi de 12 ani si doresc sa achizitioneze un automobil nou de la unul dintre producatorii agreati beneficiaza de o reducere de 30 de milioane de lei din pretul de achizitie. Doritorii trebuie sa se inscrie la un producator validat. La inscriere, producatorul ii elibereaza o nota de acceptare, valabila 30 de zile calendaristice de la data eliberarii (pina cel tirziu la 25 august 2005). Dupa acceptare, proprietarul preda autoturismul uzat unui agent economic autorizat sa desfasoare activitati de colectare si tratare a vehiculelor scoase din uz. Firma autorizata sa caseze masinile vechi va elibera proprietarului un certificat de predare a masinii in vederea distrugerii, in baza caruia se elibereaza ulterior certificatul de radiere din circulatie a autoturismului. Dupa ce obtine toate aceste certificate, doritorul de masina noua se intoarce la producator cu un dosar ce trebuie sa contina urmatoarele documente: actul de identitate al beneficiarului, copie legalizata dupa certificatul de inmatriculare a autoturismului uzat, copie legalizata dupa certificatul de predare in vederea distrugerii autoturismului uzat, certificatul de radiere a autoturismului uzat si nota de acceptare. Producatorul garanteaza accesul persoanei fizice la program in interval de 30 de zile de la data acordarii notei de acceptare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS