6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCinci miliarde pentru cumpararea a 20 de Dacii Logan

Cinci miliarde pentru cumpararea a 20 de Dacii Logan

Consilierii sint asteptati cu solutii pentru finantarea investitiei


Consiliul Judetean (CJ) Dolj studiaza oportunitatea cheltuirii a aproximativ cinci miliarde de lei din bugetul public pentru achizitionarea a 20 de Dacii Logan si a combustibilului necesar, care sa fie distribuite patrulelor de politie, in baza colaborarii reprezentantilor IJP cu Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica (ATOP), infiintata prin decizia alesilor locali. Problema a stirnit reactii pro si contra, in cadrul sedintei extraordinare de joi a CJ, pentru ca in buget nu sint prevazute fonduri pentru o asemenea investitie. Unii consilieri sustin ca institutia si-ar depasi atributiile daca ar face investitii pentru politisti, altii spun ca agentii care patruleaza se confrunta deseori cu criza de autovehicule si de carburanti. Altii considera ca problema politistilor nu este legata de lipsa masinilor, cit a carburantilor, din care cauza autoturismele din dotare zac in garaje.


Potrivit vicepresedintelui CJ, Constantin Dascalu, cinci miliarde de lei ar costa numai masinile, la care s-ar adauga alte doua miliarde de lei anual pentru benzina, socotind ca fiecare autoturism ar avea rapartizata cite o cota de trei tone de benzina. Nu s-a facut insa o estimare a cheltuielilor cu intretinerea autovehiculelor. In ceea ce priveste sursele de finantare, vicele Dascalu s-a intrebat retoric: „De unde luam atitea miliarde de lei?“. Apoi, acesta a admis ca poate exista o solutie: „Putem sa renuntam la o investitie si sa facem acest lucru. Dar asta numai daca CJ considera ca este necesara cheltuiala“. In ceea ce priveste legalitatea sau nelegalitatea investitiei, consilierul PSD Petre Petrescu a propus sa se ceara opinia Ministerului de Finante, la care secretarul general al CJ, Gheorghe Barbarasa, a raspuns: „Exista termeni legali pentru acest lucru. Raspund eu. Cum am raspuns pentru atitea, raspund si pentru asta…“. In fine, pentru ca nu s-a ajuns la un consens, a ramas ca pentru sedinta viitoare consilierii sa vina cu solutii concrete de finantare a investitiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS