11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBani aruncati pe apa Salciei

Bani aruncati pe apa Salciei

Zece familii din satul Salcia, comuna Scoarta, din judetul Gorj, sustin ca au fost escrocate de reprezentantii firmei unui controversat om de afaceri, care s-a ocupat de introducerea alimentarii cu apa. Oamenii spun ca au dat cite 1,2 milioane de lei sefului de echipa pentru a beneficia de apa, iar acum li se mai cer zece milioane de lei pentru conducta care a fost instalata. „Am dat banii sefului de echipa de la firma EDVAUR, pentru a sapa santurile. Nu ne-a dat chitanta, nu ne-a dat nimic. Acum au venit sa ne mai ceara zece milioane de lei pentru teava, iar daca nu platim ne scoate conducta. Daca stiam ca ne cer bani si pe conducta, nu mai dadeam banii pentru santuri. Trebuia sa ne fi chemat si sa ne fi spus si noua cit costa toata lucrarea. De unde sa avem noi bani acum?“, a spus Stelian Savoiu.


Proiectul de alimentare cu apa a fost intocmit pe timpul mandatului fostului primar al comunei Scoarta, Valeriu Trufelea, si prevede introducerea conductelor numai intr-o parte din satul Salcia. „Nu ne-a chemat nimeni sa ne intrebe atunci cind s-a facut proiectul. Conducta de apa s-a bagat doar intr-o parte din localitate, acolo unde sint fintini, in timp ce in restul satului, unde sint si cele mai multe case si nu exista surse de apa, nu a fost prevazut sa se introduca retea de apa. In schimb, in satul vecin s-a putut baga peste tot conducta cu apa, pentru ca acolo locuieste cineva care lucreaza la Ministerul Finantelor“, spune un alt localnic.


Satenii din Salcia au depus reclamatii la Consiliul Judetean si la Prefectura Gorj, dar nu au primit nici un raspuns pina in prezent.


Patronul SC EDVAUR, urmarit penal


Conducerea Primariei Scoarta neaga ca localnicii au dat bani pentru a beneficia de apa. „Nu au dat bani la primarie. Oamenii din Salcia sint nemultumiti ca nu ajunge apa in tot satul, dar asa a fost facut proiectul, pe timpul fostului primar“, spune actualul primar, Mioara Andronie.


Lucrarea de alimentare cu apa din Scoarta este finantata din fonduri guvernamentale, alocate printr-o ordonanta de guvern. Mioara Andronie a precizat ca doar jumatate din lucrare este executata, valoarea intregului proiect fiind de 3,2 miliarde de lei.


Firma EDVAUR, care s-a ocupat de alimentarea cu apa din Scoarta, se afla in vizorul oamenilor legii. Politistii si procurorii gorjeni au inceput urmarirea penala impotriva lui Pavel Nicovala, administratorul societatii. Anchetatorii verifica toate lucrarile realizate de firma EDVAUR din bani publici. In acest dosar mai sint cercetate 19 persoane, angajati ai consiliului judetean si ai unor primarii, care au facut parte din comisiile de receptie a lucrarilor. Firma EDVAUR a beneficiat de lucrari in valoare de 7,5 miliarde de lei, finantate de Consiliul Judetean Gorj.


Societatea lui Nicovala a obtinut si cele mai multe lucrari SAPARD in judetul Gorj, in valoare totala de 130 de miliarde de lei. Unele dintre aceste lucrari se afla sub ancheta politiei si a PNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS