Traditia populara pare sa reziste cu stoicism in amalgamul nonvalorilor, raminind la fel de nepretuita ca acum citeva secole. Acest lucru se datoreaza in mare parte celor citorva inimi si talente care reusesc chiar in timpurile noastre, uneori prea moderne, sa readuca in prezent frumusetea si unicitatea obiceiurilor populare si crestinesti din vechime.
Dupa milenii de evolutie a credintelor si ideilor religioase, românii inrosesc si incondeiaza oua primavara de Pasti. Aceste mestesuguri populare de un rar rafinament artistic se imbina cu numeroase credinte si obiceiuri precrestine. Astfel, ca un substitut al divinitatii primordiale, oul este infrumusetat prin vopsire si incondeiere in Saptamina Patimilor. Totusi, pentru a juca acest rol, oul este ales la miezul Parasimilor, ziua de miercuri din mijlocul Postului Mare, este gatit in Saptamina Patimilor pentru a fi ucis prin lovire violenta in cap si mincat sacramental in ziua de Pasti, caci numai prin acest ritual, cei vechi credeau ca timpul si spatiul inconjurator mor si renasc impreuna cu divinitatea adorata, an de an.
Cunoscind cea mai mare dezvoltare in secolul al XIX-lea, astazi incondeierea oualor mai este realizata de putine persoane, printre ele si olteanca Asineta Giscan, care a invatat acest mestesug de la strabunica sa, bunica, mama si surorile mamei.
O traditie transmisa din generatie in generatie
Nascuta intr-o familie din satul Drobidor in care traditia se afla la loc de cinste, iar obiceiurile crestine erau respectate cu cea mai mare strictete, Asineta a invatat primele taine ale mestesugului incondeierii oualor inca din vremea copilariei. Avindu-le ca mentori pe bunica, mama, surorile mamei, copila si mai tirziu tinara studenta, a deprins aceasta arta pornind de la cunoasterea traditiei oltenesti, cu insemnele si simbolurile ei si pina la procesul tehnologic in sine al incondeierii. „Ouale create de mine sint pur crestinesti: rosii cu desene albe“, a precizat Asineta Giscan. Incondeiatul incepe cu o saptamina inaintea sarbatorilor de Pasti sau uneori chiar mult mai devreme si dureaza pina la Inaltare. Este o munca titanica, presarata cu multa rabdare, talent si cultura. De fapt, mai mult decit o arta. O dragoste imensa pentru frumos, pentru ceea ce este sacru. Nimic in acest mestesug nu este intimplator. Totul se afla intr-o legatura greu de sfarimat: o traditie a zonei Dobridor, obiceiuri specifice locului oglindite intr-un mod unic in modelele oualor de Paste. „In satul nostru Pastele era si este insotit de tot felul de traditii si obiceiuri. La biserica satului se aduna un cor de elevi si studenti care inainte era condus de marele profesor de muzica religioasa si compozitor, Nicolae Lungu. Pe toata durata slujbelor era o adevarata placere sa-i asculti. De asemenea, dupa Inviere oamenii mergeau in cimitir pentru a duce lumina mortilor si pentru a da de pomana. De aceea, pe ouale facute special pentru aceasta ocazie se inscria numele celui mort. Si astazi toate aceste traditii se mai pastreaza. Eu, ca o fiica a satului, am dus mai departe cele invatate in anii copilariei, astfel ca si astazi pastrez cu mindrie aceste obiceiuri. Nu uit ca pe ouale incondeiate sa scriu numele celor care la mormintul carora voi merge“, a precizat Asineta Giscan.
O munca titanica
Si acesta nu este singurul mesaj inscris cu atita migala pe ouale de Paste ale Asinetei Giscan, astfel ca pe micutele opere de arta se pot regasi, alaturi de modele specific oltenesti, cerul instelat, greble, secere, intr-un cuvint unelte agricole, fulgere, floarea Pastelui, stergare si modele de covoare oltenesti, propozitii de genul: „Nihil sine Deo!“ („Nimic fara Dumnezeu!“, caci Asineta Giscan este o buna cunoscatoare a limbii latine, alaturi de franceza si germana – n.r.) sau traditionalul „Cristos a inviat!“. Toate aduc cu specificul locului in care s-a nascut si a crescut. Maiestria mostenita, talentul si rabdarea capatate in ani de zile, au facut ca din miinile artistei oltence sa iasa creatii la fel de valoroase precum acelea ale unui bijutier preocupat de cele mai mici detalii. Cei peste 60 de ani dedicati acestui mestesug nu au fost zadarnici, Asineta Giscan reusind sa adune laurii succesului atit pe meleaguri mioritice, cit si in indepartatele tinuturi, caci ea a expus si in Franta, Germania, Canada. Valoarea creatilor sale si a familiei au cucerit o lume intreaga, ramind consemnate in arhivele muzeelor si chiar in carti. In 1927, Nicolaescu Plopsor a tiparit o carticica in care a reprodus oua incondeiate de Asineta Guta, mama Asinetei Gisca, reusind sa surprinda atit frumusetea si autenticitatea traditiei populare oltenesti, cit si maiestria artistului. Totusi, cel mai pretios exponat se afla inca in posesia artistei. „Eu m-am nascut in 1928, iar bunica mea mi-a pus pe masa de Ursitori oul pe care il incondeiase cu un an inainte. Il pastrez si acum si nu l-as da pentru nimic in lume“, povesteste Asineta Giscan.
