10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSlatinenii au luat cu asalt bursa locurilor de munca

Slatinenii au luat cu asalt bursa locurilor de munca

Bursa generala a locurilor de munca de la Slatina s-a bucurat ieri de un interes deosebit in rindul persoanelor fara o slujba sau care voiau sa-si schimbe serviciul actual. Din cele 79 de firme contactate, 35 au anuntat ca vor participa la manifestarea organizata la Casa Sindicatelor, pentru ca, in final, sa fie prezenti doar reprezentantii a 12 agenti economici.


„Nu este pentru prima data cind ne confruntam cu o astfel de situatie. Noi contactam reprezentantii firmelor cu citeva zile inainte de o bursa a locurilor de munca, acestia ne spun ca au posturi vacante si ca vor sa angajeze oameni, ne asigura ca vin la manifestare si sa le oprim un spatiu, dar in ziua propriu-zisa nu se prezinta. Situatia se intilneste de fiecare data in ultimii ani si noi nu avem ce face decit sa inlocuim firmele absente, lucru care ne ingreuneaza activitatea curenta“, a spus Marian Ivan, purtator de cuvint al AJOFM Olt.


Doar un licentiat angajat


Oferta de munca de la Slatina a constat in 252 de locuri vacante. La nivelul intregului judet, au fost oferite 374 de posturi in cadrul burselor desfasurate la Caracal, Corabia si Bals, din care 58 s-au adresat licentiatilor, 72 absolventilor de studii medii, 189 muncitorilor calificati si numai 37 de locuri au fost pentru necalificati. Cele mai cautate meserii au fost in domeniul asigurarilor, comert, industrie si constructii. Subprefectul judetului, George Stirbu, prezent la manifestare, a facut cunoscut faptul ca, in vara acestui an, o firma de anvelope de renume international va angaja 1.800 de persoane pentru fabrica de la Slatina, aflata acum intr-un stadiu avansat de constructie. Alte citeva sute de posturi vor fi create in cadrul a doua complexe comerciale. Ieri, in urma desfasurarii bursei in judet, au fost selectate pentru a sustine interviu in vederea angajarii 551 de persoane, din care 408 numai la Slatina. Numai 47 de persoane au avut sansa de a fi incadrate chiar in timpul bursei, 23 dintre acestea fiind la Slatina. O singura persoana dintre cele angajate era absolventa de studii superioare. La inceputul acestei luni, in Olt erau inregistrati in evidentele AJOFM peste 15.500 de someri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS