13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScandal intre conducerea unui liceu si un comisar de politie

Scandal intre conducerea unui liceu si un comisar de politie

Conducerea si elevii de la Grupul Scolar Industrial Metalurgic din Slatina au fost pusi pe jar, marti dimineata, dupa ce mai multi barbati au patruns in perimetrul liceului si au darimat o parte din gardul institutiei. Alarmata, directoarea unitatii de invatamint a anuntat politia, care a trimis la fata locului o echipa operativa condusa de doi dintre sefii Politiei municipale, respectiv comisarii Florentin Diaconu si Constantin Dutu. O data ajunsi la locul incidentului, politistii au fost intimpinati de directoarea liceului, Carmen Popa, care i-a informat despre cauza scandalului. S-a facut „lumina“ in numai citeva secunde, dupa ce politistii au aflat ca scandalul pornise de la un coleg al lor, comisarul Stefan Vaduva, de la Serviciul Politie Rutiera.


Tacerea costa


Directoarea liceului sustine ca a fost anuntata marti dimineata de catre elevi ca niste persoane s-au apucat sa darime gardul liceului dinspre strada Salcimului. Cum nimeni nu anuntase conducerea liceului de o actiune in acest sens, profesorii si elevii au intrat in panica si au chemat politia. „Cind am ajuns la fata locului, am inteles ca erau persoane venite din partea comisarului Vaduva, care indeplineau ordinul acestuia: mutau gardul liceului pentru ca el sa intre pe proprietatea sa! Pentru ca, sustine dumnealui, in urma cu citeva luni ar fi cumparat o bucata de teren de 200 mp situata in spatele liceului, spre strada Salcimului, si acum voia sa intre in posesia terenului. Recunosc, dumnealui ne-a trimis, in acest sens, pe 6 aprilie, o adresa potrivit careia trebuia sa mutam gardul si sa eliberam terenul in cauza, pentru ca ii apartine, si ne-a dat termen pina pe 13 aprilie. Dar, in afara de faptul ca nu si-a respectat cuvintul si a venit cu o zi mai devreme, el nu ne-a prezentat pina acum vreun document din care sa reiasa ca ar fi proprietarul suprafetei de teren. Noi i-am cerut de mai multe ori sa vina cu un act, ca sa-l vedem, pentru ca in cartea funciara a liceului se arata ca terenul este in continuare al nostru! Dar el a refuzat mereu. Eu sint directoarea liceului si raspund de tot ce se afla in proprietatea institutiei. Doar nu era sa-l lasam pe domnul Vaduva sa intre pe terenul nostru doar pentru ca asa vrea el?!“, a spus directoarea liceului, Carmen Popa.


„Am cumparat terenul de la fostul proprietar…“


Comisarul Stefan Vaduva a sosit si el la fata locului, probabil anuntat de colegi ca e stringenta nevoie de prezenta lui. Deoarece situatia era tensionata, toti cei implicati, respectiv conducerea liceului, noul proprietar si politistii au incercat sa dezamorseze conflictul in biroul directoarei. Comisarul de politie Stefan Vaduva a dovedit cu acte colegilor de serviciu si directoarei ca a cumparat legal suprafata in cauza, dar si ca s-a modificat cartea funciara a liceului in numai patru luni. „E adevarat, in cartea funciara a liceului, terenul de 200 mp inca apartinea institutiei pe 30 august 2004. Numai ca, pe 1 noiembrie, eu am cumparat terenul de la proprietarul de drept, Salvina Hristea, mostenitoarea vechiului proprietar, Eugen Hristea. Totul s-a facut cu acte in regula: vechiul proprietar a facut demersuri la primaria Slatina pentru reconstituirea terenului care-i apartinea de drept, iar primaria i l-a dat. In timpul efectuarii reconstituirii, gardul liceului a fost mutat de conducerea liceului unde nu trebuia, adica pe terenul meu. Acum, eu a trebuit sa mut gardul la loc, pentru a putea intra pe proprietatea mea. Directoarea imi tot spune ca nu stie nimic, dar pe mine nu ma intereseaza acest lucru. Pentru mine conteaza doar ca nu sint lasat sa-mi exercit dreptul de proprietate. Gardul scolii era pe terenul meu, trebuia sa-l iau de acolo. Eu nu am nici o vina ca primaria nu a instiintat nici pina acum conducerea liceului de faptul ca terenul de 200 mp nu mai apartine liceului!“, a declarat Vaduva.


Neglijenta primariei naste conflicte


Cei doi colegi ai lui Stefan Vaduva, chemati sa dezamorseze conflictul, au intervenit si ei pe parcursul negocierilor dintre cele doua parti. In timpul discutiilor, s-au adus argumente mai mult sau mai putin juridice, iar, in final, cele doua parti implicate in incident au cazut de acord asupra faptului ca totul a fost cauzat de o „scapare“ a primariei municipiului, care a omis sa informeze conducerea liceului de ultimele modificari survenite in privinta terenului apartinind institutiei. Pe baza actelor detinute de comisarul Vaduva, s-a stabilit ca, pe 31 august 2004, o dispozitie a Primariei Slatina mentiona ca, din terenul intravilan al Liceului Metalurgic, o suprafata de 200,15 mp a fost scoasa din cartea funciara a institutiei. Trei luni mai tirziu, comisarul Vaduva cumpara terenul in cauza de la vechiul proprietar, dar inspectorii primariei nu au anuntat conducerea liceului de schimbarile intervenite.


Carmen Popa a precizat ca a solicitat primariei municipiului, proprietara terenului, sa confirme daca a vindut vreo bucata din terenul liceului. Pina marti, primaria nu a remis conducerii liceului nici un raspuns in acest sens. Directoarea a mai spus ca, in ciuda documentelor comisarului Vaduva, nu-i va permite acestuia sa intre pe proprietatea liceului pina cind primaria nu-i va comunica raspunsul la solicitarea sa din 7 aprilie. La rindul sau, Stefan Vaduva a amenintat ca o va chema in fata instantei pe directoare daca nu-l lasa sa intre pe proprietatea sa. De mentionat ca Vaduva si-a construit o vila chiar linga liceul cu pricina si, tot in aceeasi zona, este proprietarul unui centru de colectare a deseurilor din fier vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS