16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAchizitii de miliarde dupa ureche din banii publici

Achizitii de miliarde dupa ureche din banii publici

• Ca sa primeasca mai multi bani pentru calamitati, conducerea Statiunii Mirsani a inclus in calcule si salariile paznicilor si ale personalului TESA • Peste 13 miliarde de lei au fost platite fara contract sau prin atribuire directa, desi legea impune organizarea unei licitatii la valori mai mari de 40.000 de euro


Inspectorii Camerei de Conturi Dolj au descoperit o serie de nereguli in gestiunea financiar-contabila a doua institutii ale statului care au cheltuit miliarde de lei fara sa respecte prevederile legale in vigoare. Centrul Meteorologic Regional Oltenia si Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Cultura Cartofului Mirsani au achitat mai multe lucrari de reparatii si au cumparat ingrasaminte chimice, atribuirea contractelor facindu-se dupa bunul plac al conducerii respectivelor institutii.


Inspectorii Camerei de Conturi au descoperit in urma controlului efectuat in perioada ianuarie-februarie 2005 ca Centrul Meteorologic Regional (CMR) Oltenia a efectuat mai multe lucrari de reparatii si intretinere in valoare de 3,5 miliarde de lei, cea mai mare parte a acestora efectuindu-se in 2004. Conform procesului-verbal de control, CMR, care are statut de regie sub autoritatea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, nu a publicat anuntul din care sa rezulte stabilirea datei-limita de depunere a ofertelor si nici nu a transmis invitatii de participare catre potentialii executanti. Exemple concludente in acest sens sint obiectivele „Reparatii imprejmuire gard“ de la statia meteorologica din Caracal, a carui valoare se ridica la 91 de milioane de lei, si obiectivul „Reparatii gard din plasa de sirma pe o lungime de 235 de metri“ de la Bechet, in valoare de 70 de milioane de lei. Tot la Bechet, CMR a contractat o firma pentru repararea unui gard de 125 de metri in valoare de 55 de milioane de lei, banii pentru cele trei obiective intrind in buzunarul SC Altmit Cons SRL Caracal, o microintreprindere din Olt specializata in constructii de cladiri si lucrari de geniu, care s-a declarat doar platitoare de TVA, dupa cum rezulta din datele oferite de Ministerul Finantelor. Desi legea ii obliga pe reprezentantii CMR sa aiba cinci oferte, acestia nu au transmis invitatii de participare catre mai multe firme, ridicind din umeri atunci cind inspectorii Camerei le-au cerut documentele justificative.


Desi nu s-au prezentat la prima „strigare“, CMR a trimis invitatii catre aceleasi firme


Probleme au aparut si la statia meteorologica Petrosani, unde conducerea CMR a dorit sa repare un imobil, motiv pentru care a angajat o firma din Vilcea, SC Siterma SRL, care a primit un contract de executie in valoare de 170 de milioane de lei. Pina la desemnarea firmei, CMR a parcurs insa doua etape de contactare a posibililor executanti, la prima neprezentindu-se insa nimeni. Vazind ca ramin cu lucrarea neinceputa, reprezentantii CMR au trimis din nou invitatii acelorasi firme care nu se prezentasera in prima faza, desi legea spune ca la a doua licitatie trebuie trimise invitatii si la alte firme. Inspectorii Camerei de Conturi au descoperit cu surprindere ca Centrul Meteorologic Regional Oltenia nu le-a cerut firmelor „cistigatoare“ nici o declaratie referitoare la eligibilitate conform ordinului Ministerului Finantelor si nu a solicitat nici certificat constatator din care sa rezulte ca firmele si-au platit taxele si impozitele catre bugetele publice. Mai mult, CMR nu a putut justifica alte 40 de milioane de lei incluse la capitolul cheltuieli si care reprezentau diferente de transport auto. Directorul institutiei a gasit insa explicatia: personalul tehnic nu are experienta si nici timp sa respecte legea. Inspectorii Camerei nu au fost impresionati de justificarile acestuia si l-au amendat cu 30 de milioane de lei.


Statiunea de la Mirsani a primit o amenda de 30 de milioane de lei


Probleme mari au iesit la iveala si la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Cultura Cartofului Mirsani, care in perioada 2003-2004 a incasat de la stat subventii si despagubiri pentru calamitati de peste sapte miliarde de lei. Gindindu-se ca poate nu le ajung banii, reprezentantii statiunii au cerut si obtinut, in 2004, 476 de milioane de lei pentru calamitati la cultura de griu, numai ca o parte din justificari au depasit cadrul legal. Conform raportului inspectorilor Camerei de Conturi, conducerea fermei de cercetare Mirsani a luat in calcul in mod ilegal ca element de cheltuieli prima de asigurare de 210.000 de lei/ha si cheltuieli cu recoltatul de 756.000 de lei/ha, lucrare efectuata de fapt dupa producerea daunei in mai 2003. Mai mult, conducerea a calculat si salariile personalului de paza in suma de 118 milioane de lei si ale personalului TESA, in felul acesta obtinind de la buget alte 113 milioane. Si pentru ca tacimul sa fie complet, inspectorii Camerei au descoperit ca toate achizitiile publice in valoare de peste 13 miliarde de lei s-au facut prin achizitionare fara contract sau prin contractare directa, desi conform prevederilor legale, la achizitiile de minimum 40.000 de euro trebuie organizata licitatie. Pentru neregulile depistate, Statiunea de Cercetare Mirsani s-a ales cu o amenda de 30 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS