De cind se stiu pe lume, viata acestor copii este un chin. Povestesc, cu o gravitate pe care de obicei o au oamenii mari, greutatile prin care au trecut de-a lungul anilor. La numai citiva anisori au fost parasiti de mama, raminind in ingrijirea unui tata bolnav de plamini si a bunicii. Cu timpul, boala tatalui s-a agravat, fiind nevoit sa se pensioneze medical, apoi bunica s-a imbolnavit si ea si a cazut la pat. „Eu si Daniel sintem cei mai mari dintre frati, pentru ca avem acasa inca doi: Alin Constantin, de zece ani, si Georgica, de sapte anisori. Il avem decit pe tata alaturi, care se chinuie ca vai de el sa ne creasca si sa ne ingrijeasca. O avem si pe mamaie, care sta cu noi, dar de citiva ani a cazut la pat, grav bolnava. Are 85 de ani, nu mai vorbeste, nu mai stie de ea, sta tot timpul intinsa in pat si trebuie ingrijita. O hranim ca pe un copil, cu lingurita, cind noi, cind tata, pentru ca nici sa manince nu mai poate. De mama nu mai stim nimic, nici nu ne-o mai amintim bine. Ne-a parasit acum vreo sase ani… Am aflat de la lume ca s-ar fi recasatorit intii in Bucuresti, unde a facut alti copii, apoi la Tulcea altii… De noi nu a vrut sa mai stie, nu a venit sa ne mai vada!“, a povestit Nicoleta Gisca.
In ciuda greutatilor, copiii vor sa ramina alaturi de tata si bunica
Copiii sint extrem de inteligenti, au multa tarie de caracter si un respect deosebit pentru tatal si bunica lor. Sint constienti de greutatile pe care tatal le-a indurat de cind a ramas sa ingrijeasca singur de patru copii mici si o batrina paralizata. Copiii isi ofera si ei, dupa puteri, ajutorul in gospodarie. „Ne-a crescut dupa puterile lui, dar nu ne-a dat de linga el. Mi-aduc aminte ca, odata, s-a imbolnavit grav si a fost internat in spital, la Craiova. Atunci au venit niste oameni si ne-au dus intr-un leagan de copii. Am stat citeva saptamini internati acolo, departe de el, dar cind tata s-a facut bine a venit si ne-a luat acasa. Ne-am bucurat din suflet ca nu ne-a parasit si el! Il ajutam si noi, spalam, o ingrijim pe mamaie, dar mai mult nu putem face. Am mai citit ziare pe la scoala sau la vecini si am vazut cite persoane necajite exista pe lume. I-am spus lui tata ca o sa venim si noi sa cerem sprijin oamenilor cu suflet, dar ne-a spus ca nu trebuie sa facem asta, pentru ca sint altii mult mai necajiti decit noi. De data asta nu l-am ascultat, am facut cu mina la masini, si niste oameni care si-au facut mila de noi au oprit si ne-au luat. Nu mai suportam sa stam nemincati!“, au povestit micutii.
In ciuda saraciei lucii in care traiesc, copiii invata bine si fiecare pare sa aiba un dar de la Dumnezeu. Daniel Gisca isi doreste foarte mult sa devina fotbalist, iar Nicoleta are inclinatie spre folclor si o voce minunata. Televizorul nu mai functioneaza de ani de zile, singura lor distractie fiind sa asculte muzica la un radio vechi. „Imi place foarte mult folclorul. As asculta zi si noapte muzica populara, dar tata se supara si imi spune ca nu avem nici un motiv de bucurie. Imi place foarte mult sa cint, am cintat si la scoala. As vrea mult sa devin cintareata. Fratiorul meu, Daniel, este innebunit dupa fotbal, dar nu avem bani sa-i cumparam nici macar o minge“, a povestit Nicoleta.
Sase persoane, inghesuite intr-o camaruta
Locuinta in care isi duc traiul este o casa darapanata, in care doar una dintre camere este locuibila. In incaperea de citiva metri patrati dorm cele sase suflete: batrina pe un pat asezat linga soba, iar cei patru copii si tatal lor intr-un pat alaturat. Nu au aragaz, nu au nici macar plita, singura modalitate de a pregati o mincare sau piine este direct in soba. „Le gatesc ciorba, le coc piine, nu am posibilitate sa le ofer altceva. Aveam si noi trei giste si doua gaini, pe care le cumparasem la insistentele copiilor, dar ni le-au furat hotii. In ciuda saraciei, i-am invatat pe copiii mei sa fie mindri, respectuosi si muncitori. Ma rog la Dumnezeu sa ma mai tina in viata macar pina imi creste fetita mare, sa se poata ocupa ea de toate greutatile casei“, a spus Gheorghe Oprea, tatal copiilor.
