3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProduse inghetate - expuse la comercializare

Produse inghetate – expuse la comercializare

Gerul din ultimele zile a inghetat produsele alimentare din magazinele care nu sint incalzite noaptea. Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Gorj a efectuat luni un control la opt agenti economici din orasul Turceni, care comercializau produse alimentare preambalate si vrac, precum si produse industriale. In foarte multe dintre magazinele verificate, sucurile, uleiul si produsele zaharoase erau inghetate complet. Cu toate acestea, pe eticheta individuala a produsului ulei era specificata temperatura de pastrare-depozitare intre 0 si 25 de grade Celsius, insa patronii magazinelor nu au tinut cont de aceasta indicatie. De asemenea, ouale expuse la vinzare nu au fost pastrate in conditii optime, fiind tari. Potrivit inspectorilor OJPC, foarte multe produse care ingheata, iar apoi sint dezghetate isi pierd din calitate si devin improprii consumului.


Unitate inchisa pe o perioada de pina la sase luni


In ceea ce priveste conditiile de pastrare a marfii, depozitarea produselor se facea direct pe paviment, in dezordine, astfel incit era foarte greu sa se faca o verificare amanuntita, de catre echipele de control. Angajatii magazinelor nu detineau echipament de protectie sanitara si carnet de sanatate, aceeasi persoana servea si oua, si produse zaharoase vrac, fara ca unitatea sa fie dotata cu sursa de apa sau personalul sa detina manusi de protectie. „O parte dintre produsele alimentare preambalate – chec – nu detineau eticheta individuala cu principalele elemente de identificare-caracterizare: denumire produs, denumirea si adresa producatorului, ingredientele, conditii de pastrare-depozitare, termen de valabilitate. Unitatea, fara firma si program afisate la loc vizibil, a fost inchisa temporar, pe o durata de pina la sase luni. Agentul economic risca o amenda contraventionala de pina la 30 de milioane de lei. Au fost verificati si agentii economici care comercializau produse de folosinta indelungata si de uz curent. S-a constatat ca la produsele de folosinta indelungata (aspiratoare, fiare de calcat, uscatoare de par), instructiunile de folosire nu sint traduse in limba româna, iar vinzatorul habar nu avea ca trebuie sa ofere certificat de garantie si nu avea incheiat contract de service cu o unitate specializata. Nu se oferea nici bon de vinzare, pentru ca, in cazul in care produsul se defecta, acesta sa poata fi inlocuit sau schimbat. Si acest agent economic risca o amenda de 20 de milioane de lei“, a declarat Gina Gramada, inspector de specialitate al OJPC Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS