11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCorneliu Iacubov a fost audiat in dosarul RAFO

Corneliu Iacubov a fost audiat in dosarul RAFO

Omul de afaceri Corneliu Iacubov, invinuit in dosarul RAFO, a fost audiat ieri, timp de o ora, de procurorii Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie. Potrivit procurorului Radu Ilina, purtator de cuvint al institutiei, Corneliu Iacubov s-a prezentat in fata anchetatorilor insotit de avocatul sau, Gheorghe Diaconescu. „I s-au adus la cunostinta acuzatiile pentru care este cercetat: complicitate la evaziune fiscala, spalare de bani si delapidare, prezentindu-i-se totodata si ordonantele de efectuare a controlului la firma sa, RAFO Onesti, precum si de sechestru pe bunurile mobile si imobile“, a mai declarat Ilina.


In sprijinul „nevinovatiei“ sale, Corneliu Iacubov a invocat existenta „anumitor interese impotriva sa sau a PSD“, insinuind faptul ca „se doreste falimentul firmei sale“. De asemenea, Iacubov a solicitat un nou termen de audiere, stabilit de procurori pentru 7 februarie, pentru ca avocatul sau sa-si poata pregati apararea.


„Tot ieri, erau asteptati la audieri, in acelasi dosar, alti doi invinuiti de evaziune fiscala, delapidare, spalare de bani: administratorul SC VGB, Iulian Mavlea, si Eugen Poenaru, reprezentantul Grupului de firme Balkan Petroleum, Canion Servicos LDA si Imperial Oil SRL, care s-au constituit ca investitori strategici la RAFO Onesti“, a precizat Radu Ilina.


Purtatorul de cuvint a adaugat ca, pentru astazi, la Parchet au fost citati si Ion Peiciu si Bogdan Salajan. Amintim ca, in dosarul RAFO, este cercetat si Ovidiu Tender sub acuzatiile de inselaciune, evaziune fiscala si spalare de bani. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism din cadrul PICCJ au inceput urmarirea penala fata de 19 persoane, invinuite de evaziune fiscala, delapidare, abuz in serviciu in dosarul RAFO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS