16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcurorii olteni au ramas cu pleava

Procurorii olteni au ramas cu pleava

Cele mai grele dosare din Olt privind evaziuni fiscale, spalari de bani si inselaciuni cu prejudicii de peste 100.000 de euro au fost transferate la Craiova, pentru a fi solutionate de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). Cazurile mai grave, care vor depasi 200.000 de euro, vor fi analizate din acest an la Bucuresti. Initiativa predarii dosarelor respective survine in urma aparitiei Legii nr. 508/2004 si, in prezent, se afla pe terminate, deoarece actiunea a demarat in ultima luna a anului trecut. Procurorii olteni au rasuflat usurati dupa ce au scapat de „dosarele X“, unde volumul de munca intrecea cu mult eforturile celor citiva procurori. Acestia au transmis la Craiova zece asemenea dosare, valoarea cumulata a prejudiciului acestora depasind 1,5 milioane de euro.


Ultimul dosar de acest gen a fost instrumentat chiar saptamina trecuta, cind procurorii olteni au inaintat Parchetului de pe linga Curtea de Apel Craiova – Serviciul din cadrul DIICOT Craiova, alt dosar de evaziune fiscala soldat cu pagube de peste o suta de mii de euro.


Cele patru persoane cercetate, respectiv Mihai Cezar Aldea, de 34 de ani, Catalin Unguras, de 28 de ani, si alti doi tineri, Cristian T., de 35 de ani, si Ion F., de 29 de ani, toti din Slatina, sint acuzati de savirsirea infractiunilor de inselaciune si evaziune fiscala. Cercetarile politistilor au stabilit ca Cezar Mihai Aldea, in calitate de administrator al unei societati comerciale din Slatina, a incredintat, cu buna-stiinta, mai multe documente cu regim special (file CEC si bilete la ordin) celorlalti trei invinuiti, contra unor sume de bani. Cu ajutorul acestor documente financiare, cei trei tineri au achizitionat marfuri de la mai multe firme de pe tot cuprinsul tarii, dar documentele au fost, ulterior, refuzate la plata din cauza lipsei fondurilor din cont. Apelind la aceasta modalitate de a face rost de bani, cei patru barbati au creat un prejudiciu de 23,5 miliarde de lei.


Anul trecut, procurorii din cadrul Biroului Teritorial Olt al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Craiova au trimis in fata instantei 374 de persoane pentru savirsirea de infractiuni prevazute de legi speciale – acte de terorism (alarma falsa cu bomba), trafic de persoane, trafic si consum ilicit de droguri, evaziune fiscala s.a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS