Conducerea Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI) va relua negocierile cu noua conducere a Ministerului Educatiei si Cercetarii, astfel incit pina la sfirsitul anului 2006 sa obtina cresterea salariilor personalului din invatamintul preuniversitar romanesc.
Presedintele Filialei Dolj a FSLI, Constantin Rada, spune ca, potrivit programului de guvernare al Aliantei D.A., se prevede o crestere salariala in invatamint cu 60% pina la inceputul anului 2008, ceea ce ii nemultumeste pe sindicalisti.
Noul ministru al educatiei, Mircea Miclea, constientizeaza ca reforma in invatamint a mers cu pasi de melc si are o viziune concreta asupra acestui sector bugetar, care a fost marginalizat aproape 15 ani. Acesta considera ca este imperios necesar sa se faca un calcul al impactului relaxarii fiscale asupra salariilor profesorilor.