11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRegionala CFR Craiova are din nou lumina

Regionala CFR Craiova are din nou lumina

Dupa ce a stat o saptamina fara lumina, fiind nevoita sa functioneze cu ajutorul a doua generatoare, Regionala CFR Craiova are din nou curent electric. Pe 12 decembrie, Electrica Oltenia intrerupsese furnizarea energiei electrice de tractiune la mai multe statii CFR apartinind Regionalei Craiova din cauza datoriilor de aproximativ 30 de miliarde de lei pe care le avea de incasat. „Vineri s-a rezolvat problema. Am platit prin compensare zece miliarde de lei saptamina trecuta si vom mai plati alte zece miliarde in aceasta saptamina. Am intocmit un grafic de plata, urmind sa ne achitam din restante, pentru a nu mai ajunge in situatia in care am fost in urma cu citeva zile“, a declarat directorul Regionalei CFR Craiova, Ion Mihaila. Acesta declara acum o saptamina ca intreruperea curentului va afecta doar instalatiile auxiliare de incalzire si iluminatul public, neexcluzind insa aparitia unor probleme in trafic in cazul, in care ar fi nins sau ar fi dat inghetul, lucru care ar fi dus la blocarea macazurilor. Vremea a tinut insa cu ceferistii, problemele rezolvindu-se inainte de aparitia timpului nefavorabil.

Intreruperea curentului electric a determinat regionala CFR sa foloseasca doua generatoare, pentru a nu-i lasa pe angajati si pe pasagerii de pe peron in bezna. Principalul dezavantaj al acestei metode a fost faptul ca sistemul improvizat consuma mult si era foarte zgomotos.

Neintelegerile dintre regionala CFR si Electrica au aparut din cauza modalitatii de plata prin compensare practicata intre companiile mari de stat. „Este vina lor, deoarece nu au inchis formele de compensare, desi documentele le-au ridicat de la noi“, declara in urma cu o saptamina Stefan Croitoru, director in cadrul Electrica Oltenia. Practic, pentru curentul pe care il primeste de la Electrica, regionala CFR transporta carbuni in contul acesteia pe calea ferata. Sincopa in relatia comerciala dintre cele doua societati de stat a aparut la Bucuresti, lucru recunoscut si de Ion Mihaila. „In mod normal, dupa ce Electrica Bucuresti face compensarea cu CFR, aceasta imparte compensarile fiecarei regionale, pentru a lua la cunostinta ca nu exista datorii de platit. Asa se intimpla de fiecare data la sfirsit de an“, a precizat directorul Regionalei CFR Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS