Acasă Actualitate In prag de iarnă, concedierile colective s-au inmulţit

In prag de iarnă, concedierile colective s-au inmulţit

In judeţul Dolj, aproximativ 1.304 angajaţi vor fi disponibilizaţi in luna decembrie 2004. „Cadoul“ de sărbători il vor primi, in special, angajaţii din construcţii, deoarece firmele la care lucrează işi intrerup activitatea in perioada iernii. Acest proces are loc in fiecare an, cind, din lipsa lucrărilor, agenţii economici sint nevoiţi să realizeze concedieri colective. Conform Legii nr. 53/2003, angajatorii trebuie să inştiinţeze Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj cu 45 de zile inainte de data la care intenţionează să intrerupă contractele de muncă ale subalternilor. Inainte de adoptarea acestei legi, angajaţii erau cei care depuneau, fiecare in parte, deciziile de şomaj.

„In noul cod al muncii se stipulează această obligativitate in cazul in care firma respectivă are mai mult de zece angajaţi. Concedierile in perioada iernii se fac mai ales la societăţile care au profil de construcţii, in domeniul lucrărilor publice, dar şi la drumuri şi poduri. In momentul in care ne aduc decizia, se stipulează clar că, din cauza condiţiilor nefavorabile nu se mai pot demara anumite lucrări“, a precizat Cătălin Dumitrescu, purtător de cuvint al AJOFM Dolj.

In prezent, angajaţii instituţiei pun la dispoziţia viitorilor şomeri toate serviciile de preconcediere de care pot beneficia după ce işi pierd locul de muncă. Aceştia sint inscrişi in baza de date a instituţiei şi pot beneficia gratuit de cursuri de calificare.

Viitorii şomeri vor fi reangajaţi la primăvară

Majoritatea firmelor care işi trimit angajaţii acasă la venirea iernii, in perioada de primăvară ii reangajează, iar in funcţie de numărul de lucrări solicită de la AJOFM chiar o suplimentare a locurilor de muncă. Acest fenomen se repetă in fiecare an, o parte dintre cei care vor fi concediaţi acum avind această experienţă din anii trecuţi. In perioada in care beneficiază de indemnizaţia de şomaj, oamenii işi pot găsi alt serviciu, fiind in plus recompensaţi de reprezentanţii AJOFM cu o sumă lunară pină la expirarea perioadei in care ar fi primit şomajul.

„Anul acesta, cei de la sindicat ne-au transmis din nou că vom merge acasă pentru trei-patru luni. Aşa se intimplă in fiecare an. Patronul ne spune că nu are cum să facă rost de lucrări, dar nici nu ne poate ţine să ne dea bani degeaba. Aşa că ne trimite acasă. Problema este că tocmai acum, cind vin sărbătorile, răminem fără nici un ban in buzunare. La noi in casă nu se mai poate vorbi de bucurie“, a spus un viitor şomer.

Cei care sint concediaţi işi pot depune imediat actele pentru obţinerea şomajului. Din păcate, banii aferenţi lunii decembrie vor fi primiţi abia in ianuarie 2005. In funcţie de anii de vechime, şomerii pot beneficia de indemnizaţie şase luni, nouă luni sau un an.

Exit mobile version