5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInfiintarea Scolii Superioare de Afaceri Slatina - sub semnul intrebarii

Infiintarea Scolii Superioare de Afaceri Slatina – sub semnul intrebarii

Situatia studentilor de la Facultatea de Drept din cadrul Scolii Superioare de Afaceri Slatina a intrat in vizorul organelor de control locale.

In urma unui memoriu depus la prefectura judetului de mai multi studenti de la facultatea respectiva, care reclamau grave nereguli in activitatea institutiei de care apartin, dar si faptul ca acestia nu stiu inca de cine apartin (dupa ruptura dintre Scoala de Afaceri si vechiul „colaborator“, Universitatea „Constantin Brancusi“ din Tirgu Jiu), prefectul Marin Diaconescu a dispus ieri, printr-un ordin, infiintarea unei comisii de verificare si control care sa cerceteze aspectele sesizate. Din comisie fac parte Mioara Ghinea, directoare adjuncta a Finantelor Publice Olt, Damian Tanasescu, seful Garzii Financiare, Venera Stefanescu, din cadrul consiliului judetean, un reprezentant al prefecturii, precum si un altul din partea Ministerului Educatiei si Cercetarii, Departamentul invatamint universitar, care urmeaza sa soseasca astazi la Slatina.

Verificarile la Scoala Superioara de Afaceri Slatina, care functioneaza pe linga Camera de Comert, Industrie si Agricultura Olt, vor viza atit documentele care atesta infiintarea scolii amintite, cit si pe cele de evidenta financiar-contabila. Diaconescu a spus ca implicarea prefecturii a fost ceruta din cauza neelucidarii situatiei studentilor de la Facultatea de Drept, pina in vara acestui an cursanti ai Universitatii „Constantin Brancusi“ din Tirgu Jiu. Diriguitorii CCIA Olt nu au reusit nici pina in prezent sa puna bazele unei colaborari cu alta institutie de invatamint superior din tara, fapt care a fost de natura sa lase peste 200 de studenti pe drumuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS