La periferia orasului, acolo unde se termina asfaltul si ochiul mijit al edilului nu mai razbate, cuvintul „civilizatie“ este un termen SF. Inghesuiti in case de chirpici, „inotind“ pina la genunchi in noroiul ulitelor, oamenii zgribuliti de frig si saracie par aratari din alte timpuri. Multi dintre ei nici nu exista. Nu au acte de identitate, societatea i-a respins, iar pentru cei care detin puterea de a le usura cit de cit traiul sint la fel de invizibili.
Aleile I si II Simnic sint amplasate pe ultima bucata de pamint a orasului. Acolo, urbea se incheie lamentabil, cu o zona dominata de saracie si locuita de „zombi“. Acolo s-au aciuat toti oamenii fara trecut, fara viitor si fara speranta. Tigani si romani laolalta, scormonind in gunoaie dupa o bucata de piine pentru masa lor si a animalelor, dupa o bucata de lemn cu care sa-si cirpeasca acoperisul si un drug de fier pe care sa-l vinda pentru citiva lei.
Fie ca-i cheama Scarlat, Stoichita sau Dumitru, povestile le sint aceleasi. Au copii multi si nici un venit. Vor sa munceasca, dar nimeni nu le ofera nici o sansa. Au cerut ajutor la primarie si au primit usi inchise in fata.
Nu vor decit sa fie lasati in pace
Extinderea orasului le pune acum in pericol si bruma de avere pe care au agonisit-o in camarutele ridicate din nimic. Ei stiu ca in citiva ani va trebui sa se mute, vor, nu vor.
„Ne-am facut casa din cartoanele si lemnele adunate de prin gunoaie. In jurul nostru au inceput sa apara vile si cucoanele au inceput sa strimbe din nas ca nu le prieste mirosul. Cica deschid geamul si ne vad copiii goi care se joaca in tarina. Si daca ii vad ce? Ca si copiii lor arata tot la fel despuiati. Ai nostri sint in pielea goala ca n-avem cu ce sa-i imbracam“, vocifereaza „veteranii“ de la periferie.
Locuitorii de pe aleile Simnic nu se tem insa de schimbare. Nu au avut niciodata parte de stabilitate in viata lor. Le este greu sa-si darime cosmeliile si sa o ia de la capat. Dar daca va fi nevoie isi vor lua copiii si bulendrele si se vor muta fie la citiva metri de vilele aratoase, fie la o alta margine de oras. Atita timp cit periferia orasului va fi zona in care mersul lucrurilor nu se supune altor legi decit cele create de oamenii pripasiti in partea locului, acolo va fi adapostul lor.
„Am fost si la primarie dupa ajutor. Am cerut locuinte si ajutoare sociale. Ne-au pus atitea conditii ca ne-am lasat pagubasi. Copiii nostri abia merg la scoala. Nu mai vrem nimic de la ei. Doar sa ne lase in saracia noastra si sa nu se mai ia de noi“.
