Este altfel de cind se stie. S-a obisnuit cu ideea ca oamenii il privesc curios la inceput, dupa care, de ce nu, pot deveni prieteni. Are 62 de ani, pe care nu-i citesti pe chipul luminos. A invatat sa se deplaseze cu greu si pe distante foarte scurte. Tot singur, a invatat sa scrie si sa citeasca. Nu le poarta pica rudelor pe care nu le-a mai vazut de aproape zece ani, se bucura cind are prilejul sa paraseasca Centrul de Ingrijire si Asistenta Slatina cu prilejul excursiilor organizate, face cu succes lucruri pe care oamenii „normali“ nu le fac, poate, la fel de bine, l-a descoperit pe Dumnezeu altfel decit ceilalti si isi poarta alaturi de suflet prietenii vechi si noi. A trecut de la povestile pe care le savura in tinerete, la Evanghelie, pe care o citeste indiferent de momentul zilei, indiferent de starea de spirit. Se emotioneaza cind vede la televizor „Iarta-ma!“ sau „Din dragoste“ si se distreaza urmarind cursa politicienilor pentru votul alesilor.
„M-am dat jos din pat la 17 ani“
Isi aminteste de Dienci fara emotii, fara regrete. Acolo s-a nascut in 1942, fiind al doilea dintre cei patru frati, pe care nu i-a mai vazut din 1995. „Asa sint de cind ma stiu“, spune Dumitru Vlad, un barbat cu trup zdravan, dar miini si picioare de copil, care au inceput „sa-l asculte“ foarte tirziu. „Imi amintesc doar ca atunci cind eram mic ma foiam de colo pina colo, de la un cap al patului la altul. M-am dat jos din pat la 17 ani. Si atunci, faceam si eu ce puteam, nu ca ma punea cineva sa fac, dar asa simteam. Imi placeau mult puii din curte, cu pene colorate in fel si chip… Ii stringeam pe linga mine ca o closca. Prima data am plecat la Bucuresti, la un doctor, iar in 1975 am ajuns la Cezieni, unde am stat pina in 1983, cind am venit la Slatina“. Iar de atunci, Dumitru Vlad a incercat sa-si faca viata cit mai frumoasa. Nu dusmaneste pe nimeni, nu-i acuza pe frati ca nu l-au vizitat macar o data.
„Le-am si scris, dar ei nu mi-au raspuns niciodata“
Din copilarie nu are cine stie ce amintiri sau nu-i face placere sa povesteasca prea multe. A invatat sa citeasca de unul singur, duminica, atunci cind putea sa „imprumute“ abecedarul de la fratele mai mic cu cinci ani. „Era un abecedar colorat, in care fiecare litera era ilustrata cu un obiect. Asa am inceput eu sa scriu, uitindu-ma la pozele din carte. Mi-a fost mai greu la inceput, pentru ca pentru litera A, de exemplu, erau patru semne: doua de tipar si doua de mina, mici si mari. Mai tirziu, am invatat si sa scriu“. Printre primele placeri ale lecturii enumera: „Harap Alb“, „Greuceanu“, „Prislea cel Voinic si Merele de Aur“, „Fat-Frumos din Lacrima“. Acum citeste, ajutat de lupa, Evanghelia. Si le trimite scrisori lungi prietenilor pe care si i-a facut in toti acesti ani. Le-a scris si fratilor pe care nu i-a mai vazut de aproape zece ani, dar ei nu i-au raspuns niciodata.
„Am primit un semn ca simbata e ziua de odihna“
Crede in Dumnezeu pur si simplu, participa si la slujbele ortodoxe oficiate in centru, chiar daca este adventist. Chiar si alegerea lui de a renunta la ortodoxie este o poveste frumoasa. „Am simtit ceva, am simtit eu ca nu duminica e ziua de odihna. Si, cind eram mic, s-a mai intimplat ceva, care mi-a intarit credinta in Dumnezeu. Casa vecinului nostru a luat foc, noi aveam coceni pe linga casa si aproape ca am vazut cum flacarile ne cuprind gospodaria. Atunci s-a pornit ploaia, focul s-a stins, iar noi am scapat. O calugarita a trecut prin sat si le-a spus parintilor ca au scapat datorita mie, ca de asta ne-a salvat Dumnezeu. Tineam, pe atunci, duminica zi de odihna, dar parca ceva ma impingea sa ma duc sa-mi fac treburile prin curte. Sa adun zarzarele, sa dau la pui… In schimb, chiar daca nu-mi doream, simbata ramineam pe prispa si ma uitam cum aluneca norii pe cer, unii mai repede, altii mai usor, toata ziua. Am considerat ca am primit un semn ca simbata e ziua de odihna. Dumnezeu si-a inceput lucrarea cu mine, in 1966. De botezat m-am botezat in 1976“, mai spune Dumitru, care a ramas, totusi, cu o mare dorinta, pe care inca mai spera sa si-o indeplineasca intr-o zi: vrea sa participe la o slujba ortodoxa de Inviere, chiar daca a vazut-o de nenumarate ori la televizor. „Cind eram acasa l-am rugat pe un frate sa ma duca si pe mine, dar s-a luat cu alte treburi si nu m-a mai dus. Am aflat mai tirziu ca, de fapt, nu l-a lasat femeia, ca-i era rusine cu mine. Cum, el- om zdravan, iar eu- un handicapat?!“.
Isi exprima pareri despre orice subiect, ca un om bine informat. La sala de mese, unde este televizorul, ii place sa urmareasca „Iarta-ma!“, „Din dragoste“, „Teleenciclopedia“ sau documentarele de pe Animal Planet si Discovery. Si nu este strain nici de viata politica. Ii stie pe politicienii locali. Dintre cei de pe scena nationala il admira pe Vadim Tudor. Dar, astea sint lucruri mult prea indepartate de frumusetile lumii, asa ca, la ce bun sa ne amarim viata, cind poate fi asa de frumoasa!
