Acasă Actualitate Accident cu doctorite la Hanul Doctorului

Accident cu doctorite la Hanul Doctorului

Doua doctorite de la Spitalul Municipal „Filantropia“ au fost transportate cu ambulanta SMURD la Spitalul de Urgenta Craiova, dupa ce au intrat cu masina sub un autocamion pe care… nu l-au observat

Craioveanul Marinel Cocosila se afla ieri-dimineata, in jurul orei 8.00, la volanul autocamionului Roman cu numarul de inmatriculare DJ-30- MIT, cu care se indrepta pe Calea Bucuresti catre Metro. In dreptul bazei de agrement de la Hanul Doctorului, soferul si-a dat seama ca motorul nu mai trage. Banuind ca are o defectiune la sistemul de alimentare, a tras pe dreapta, cit de mult a putut in afara partii carosabile, apoi a coborit din masina cu ceilalti colegi de serviciu, gindindu-se cum sa remedieze defectiunea. Nici nu se apucasera de treaba, ca au auzit o bubuitura, iar autovehiculul greu parea ca vrea s-o ia din loc. Cind s-a uitat in spatele masinii, soferul si-a dat seama ca o Dacie 1310 rosie se „infipsese“ direct sub camionul sau. In Dacia avariata, cu numarul de inmatriculare DJ-13-MES, se aflau doua femei, ambele doctorite la Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova: Cristina Marincu, de 50 de ani, din Podari, care conducea masina, si prietena sa, Iuliana Voinescu, de 49 de ani, din Craiova, aflata pe scaunul din dreapta fata. Scoase imediat din masina care lovise cu atita forta camionul ca parca se sudase de el, cele doua victime au fost transportate la Spitalul de Urgenta Craiova pentru a primi ingrijirile medicale necesare. Mai grav ranita era ocupanta „locului mortului“, care s-a ales cu multiple fracturi si traumatisme, raminind internata in spital. Interesati sa afle cum s-a produs accidentul, politistii de la Circulatie au intrebat-o pe doctorita Marincu ce s-a intimplat. Soferita a raspuns sincer ca nu a observat camionul oprit, dind vina si pe faptul ca avea soarele in fata.

Exit mobile version