14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeclaratii de dragoste pe gardurile cimitirului Sineasca

Declaratii de dragoste pe gardurile cimitirului Sineasca

Cimitirul este un loc ce impune de obicei respectul pentru cei care nu mai sint printre noi. Sa fie oare doar atit? Craiovenii au facut o noua descoperire: spatiu publicitar gratis pe gardurile cimitirului Sineasca. Mesajele sint scrise cu creta, iar prezenta Liceului de Chimie in apropiere face ca locul sa fie unul foarte bun pentru a-ti face cunoscute ideile mai mult sau mai putin trasnite.

Mesajele sint scrise de obicei cu creta alba sau cu vopsea. Asa se semneaza asa-numitii „ultrasi“. Astfel, chiar si suporterii „Stiintei“ au coltul lor. Pe unul dintre gardurile cimitirului este scris cu litere mari albastre „SOUTH MANIAKS“. Sa aiba oare vreo legatura cu starea in care se afla echipa de fotbal? De asemenea, multi isi regleaza conturile sau isi refuleaza sentimentele contradictorii. „M..e Alex“ si „M..e schelet“ scrie pe doua din gardurile cimitirului, cu semnatura Mafia.

Interesant este ca, plimbindu-te de la gard la gard, poti sa ai surprize in engleza, de genul: „Prince of darkness now and forever“ sau „Go to hell“, sau in franceza: „L’histoire d’arhitecture“.

Scurt moment publicitar

Deja presa nu mai e cautata pentru publicitate. Poti sa-ti faci reclama pe unul dintre gardurile cimitirului Sineasca. Spatiul este mai mare si ai toate sansele sa fii remarcat. Cel mai des am intilnit Casa de Economii si Consemnatiuni, dar exista si optiuni pentru iubitorii de sporturi extreme: Planorism, Aeroclubul Oltenia, Parasutism. Nici cele mai celebre firme de electronice nu sint uitate de amatorii de asemenea reclame. In mare, este reprezentata toata lumea buna a inovatiilor tehnologice: Franta, Japonia, SUA, Olanda, Anglia, China etc. Ne sint indicate pina si trasee turistice extrem de atractive, precum Roma-Madrid-Paris, Piramidele din Egipt, dar si firme de transport aerian, cu predilectie cele frantuzesti. Avem parte totodata de surprize in acest sens: Statele Unite ale Americii sint cotate la numai trei stele, in timp ce Spania si Italia, mult mai accesibile romanilor, sint foarte bine cotate. Prietenii stiu de ce!

O atentie deosebita este acordata si simbolurilor lumii antice, cu iz de gasti de strada, in inscriptii de genul: Dinastia, Serpii Veninosi, Anacondada, Mumiile din… Peru.

Iubire eterna

Cele mai vechi mesaje sint datate inca din 1979, cind Marinel ii declara dragoste „eterna“ lui Lili. Unii sint in cautare de parteneri. Astfel se explica probabil de ce numelui Robert i-a fost atasata o inimioara, dar nu si un nume feminin. Si altora le este declarata iubire eterna: „Cristi, te vom iubi mereu“. Mesajul este anonim. Ciudat lucru sa-ti cauti iubirea tocmai la… cimitir!

Mai grav este insa ca in anumite locuri gardul fie lipseste cu desavirsire, fie a fost doborit. Sperante de mai bine exista totusi! Sintem atentionati ca amenda pentru pictarea gardului cimitirului este de doua milioane de lei. Numai ca pe gardul imediat urmator, chiar si acest avertisment este ignorat, oamenii considerind ca ar fi mai bine ca amenda sa fie de cinci milioane de lei! Probabil ca oricum nu ar conta… si, in plus, se pare ca da bine la orgoliul personal sa ai numele pe gardul cimitirului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS