18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReprezentantii statiei CFR Turnu Severin au fost amendati

Reprezentantii statiei CFR Turnu Severin au fost amendati

In urma evenimentului produs in dimineata de 24 iulie, cind statia CFR Drobeta Turnu Severin a fost la un pas de a sari in aer din cauza unei defectiuni produse la un vagon-cisterna incarcat cu 34,5 tone de gaz petrolier lichefiat (GPL), inspectia pentru prevenirea incendiilor din cadrul Grupului de pompieri „Drobeta“ a efectuat un amplu control de prevenire si stingere a incendiilor. Au fost verificate statia de infrastructura, revizia de vagoane, statia Marfa din cadrul CFR, punctele de lucru TTR (telefonie, telegrafie, radio) , SCB (semnalizare, centralizare, bloc linie automata) si ELF (electrificarea liniilor forta), precum si Sectia Linii de cale ferata nr. 7 (L7).

In urma verificarilor, s-a constatat ca nu a fost intocmit planul de interventie pentru intreg Complexul CFR Drobeta Turnu Severin si nu au fost stabilite conditiile pentru ca acesta sa fie operational in orice moment. Nu au fost asigurate echipamentele de protectie individuala, substantele chimice de stingere, medicamentele si antidotul, necesare acordarii primului ajutor.

Pe de alta parte, salariatilor reviziei de vagoane si Statia Marfa din cadrul CFR nu le-au fost aduse la cunostinta prevederile Regulamentului privind transportul international al marfurilor periculoase si masurile de aparare impotriva incendiilor, iar instructajul salariatilor in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor se efectueaza formal si ineficient. „Aceste deficiente explica lipsa de reactie a personalului CFR“, precizeaza locotenent Liviu Boruga, purtatorul de cuvint al Grupului de Pompieri „Drobeta“, adaugind ca au fost aplicate opt sanctiuni contraventionale in valoare de 17 milioane de lei si s-au stabilit o serie de masuri organizatorice privind imbunatatirea activitatii de prevenire a oricaror incidente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS