Vecinatatea cu cimitirul Ungureni i-a adus craiovencei Florentina Ionescu numai necazuri. Nu cei trecuti in lumea celor drepti i-au amarit zilele batrinei, ci praful de marmura care i-a invadat curtea, zgomotul asurzitor din baraca in care se lucreaza crucile, mirosurile pestilentiale si sobolanii care au luat in stapinire fiecare cotlon. Casa femeii are gard comun cu cimitirul Ungureni si „imparte“ unul dintre ziduri cu pietraria in care este prelucrata marmura.
De aproape 30 de ani, de cind Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova a avut ideea de a-si construi pietraria chiar linga gardul Florentinei Ionescu, zilele linistite ale familiei acesteia au luat sfirsit. Constructia din caramida, care a „inghitit“ citiva centimetri si din curtea imobilului vecin, s-a dovedit in cele din urma nefunctionala. Transformata intr-un fel de depozit si, uneori, in adapost provizoriu in care se aciueaza oamenii strazii, pietraria a fost lasata de acum 30 de ani neterminata. Peretele care da in curtea familiei Ionescu are in partea dreapta o spartura „sanatoasa“, cirpita de mintuiala, prin care un om se poate strecura cu usurinta. Nu este deci de mirare ca gospodaria a fost „calcata“ de hoti de mai multe ori.
„Nu stiu din ce motive nu au facut pietraria acolo, dar pina la urma au abandonat cladirea care da la noi in curte si au amenajat alta, cu zidul lipit de casa noastra. Este ingrozitor cit praf si cita mizerie ne intra in curte! Zgomotul este asurzitor. Intr-un timp ne sareau si aschii de marmura in curte, praful intra peste tot si este imposibil sa asezam rufe la uscat pentru ca intr-o secunda sint acoperite de mizerie“, spune Florentina Ionescu.
Foc, praf, zgomot si miros de urina
Ajunsa la venerabila virsta de 70 de ani, batrina, care s-a straduit o viata sa pastreze bunele relatii cu an-gajatii RAADPFL, „ pentru ca, pina la urma, nu isi fac decit treaba“, a ajuns la capatul puterilor. Batrinetea linistita pe care si-o planificase este facuta zilnic „tandari“ de freza cu care este slefuita marmura, de sobolanii care ii intra in curte din „magazia“ pietrarilor si de mirosul de marmura arsa pe care spune ca nu il mai suporta.
Si, de parca nu ar fi fost de a-juns, gunoaiele din cimitir sint arse in doua gropi vecine tot cu curtea imobilului de la numarul 43. „Acum, in ultima vreme, n-au mai dat foc. Dar cind aduna multe resturi si, cum spune domnul Mosoiu, de la Administratia Cimitirelor, nu mai sint bani sa aduca masini sa ridice mizeria, fac o vilvataie de mi-e frica sa nu ia casa foc. Ca sa nu mai zic de fum, ca veneam odata de la spital si, cind am ajuns in capatul strazii, nu mai vedeam casa din cauza fumului. Nu se mai vedea capela, nimic. Ma usturau ochii ingrozitor si a vrut sa chem pompierii. A venit paznicul si l-a stins pina la urma…. Si daca nu e foc sau miros de marmura arsa, vine mirosul de la cavoul lui Barbu Druga, unde isi fac nevoile oamenii din cimitir, ca nu au WC. Si cind bate vintul, nu poti sa stai in curte de miros!“, spune Florentina Ionescu.
Gind la gind cu bucurie
Batrina spune ca s-a ferit de scandal toata viata ei, dar ca a ajuns sa nu mai poata trai in propria curte si are de gind sa inceapa „razboiul“ cu RAADPFL.
Lucian Mosoiu, seful Administratiei cimitirelor din cadrul RAADPFL, spune insa ca nu este cazul, pentru ca pe viitor conducerea regiei a prevazut deja construirea unui alt pavilion administrativ, departe de ca-sa familiei Ionescu.
„Saptamina trecuta, cind am facut o actiune generala de curatenie, domnul viceprimar Nedelescu a venit in cimitir si am discutat deja despre construirea altui pavilion. Proiectul este deja facut, iar la anul o sa se inceapa si constructia. Pavilionul o sa aiba tot ce trebuie, inclusiv vestiar pentru muncitori“.
