29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBohorelu-Gorj, satul cu patru case

Bohorelu-Gorj, satul cu patru case

Patru familii izolate dupa un munte artificial de steril. Intrarea in satul Bohorelu incepe cu o banda de carbune. In momentul in care am ajuns in comuna Negomir, de care apartine satul cu patru case, am intrebat citiva localnici cum se poate ajunge in Bohorelu. Acestia au tras aer in piept, s-au scarpinat la ceafa si au incercat sa ne explice. Pentru a ajunge la cele patru case trebuie sa ocolesti banda de carbune, sa urci dealul de steril, iar in cele din urma, mergi pe poteca de pe marginea lacului format din apele evacuate de la carierele de carbune. La prima impresie, lacul respectiv, cu care incepe ceea ce a fost cindva localitatea Bohorelu, te face sa crezi ca esti intr-o statiune de odihna, insa e doar o iluzie, intrucit la zeci de metri se vad efectele inundatiilor din urma cu mai multe luni. Lacul a crescut, iar apa a patruns in casele oamenilor, afectindu-le si culturile de porumb. Apa din fintini nu a mai putut fi bauta, iar localnicii s-au imbolnavit.

Un batrin orb nu stie cum arata satul sau acum

In apropierea lacului se afla o prima casa, iar linga aceasta locuieste familia Dodenci. Cornelia si Aristide Dodenci, de 70, respectiv 65 de ani. Sint unii dintre cei mai batrini sateni din Bohorelu si, in urma cu 20 de ani, nu ar fi crezut ca la un moment dat vor fi nevoiti sa plece. L-am gasit pe Aristide Dodenci asezat pe un prun aplecat de la inundatii. A auzit vorba in jurul sau si ca in sat a venit cineva strain, insa nu s-a ridicat sa vada cine este. Cornelia Dodenci povesteste ca sotul ei a orbit si nu mai poate decit sa intrezareasca lumina. In rest, se ghideaza mai mult dupa instinct si dupa zgomotele pe care le aude in jurul sau. In mintea batrinului, satul arata ca acum citeva zeci de ani, plin de consateni, animale si case. Realitatea pe care Aristide Dodenci nu mai poate sa o vada este insa alta. Trista, in descompunere. Sateanul a auzit de la familia sa ca lucrurile s-au schimbat mult si ca peste citeva luni va trebui sa lase departe munca sa de o viata. „Ce sa facem? Rau! Cum sa facem bine cind totul se darima? Nu erau decit sapte case anul trecut, iar acum au ramas patru. Toate sint locuite. Noi am mai ramas. O ducem greu. Case ne-au facut in alta parte, dar fara anexe. Daca ploua, nu mai iesim din sat. Platim impozite degeaba, la masini si la teren, si la tot. Pe valea asta, Purcareata ii zicea, erau 80 de case. Acum nu mai e nimic. A fost sat mare“, a spus Cornelia Dodenci.

In toamna vor pleca

Pentru familia Dodenci, aceasta va fi ultima vara la Bohorelu, dupa care se va muta in casa pe care CNLO a construit-o la Cornesti. Cu toate ca stia ca va trebui sa plece intr-o zi din sat, Mihaela Dodenci, de 22 de ani, s-a casatorit aici. Nora Corneliei Dodenci s-a obisnuit cu traiul greu si isi creste cum poate cei doi copii. De doua ori pe saptamina, sotul Mihaelei Dodenci merge la Matasari sau la Tirgu Jiu pentru a face aprovizionarea cu alimente. Isi pune plasele pe umar si trece „muntele“ de steril, pentru a ajunge la familia sa. Exista si un alt drum de acces in sat, insa e folosit de putine ori. Salvarea sau pompierii nu ajung niciodata in Bohorelu. Daca e nevoie de o interventie de urgenta la un bolnav, acesta risca sa moara pina ce este scos din sat, la drumul comunal. Povestea familiei Dodenci si a celorlalte trei familii se va incheia in toamna, atunci cind ultimele case vor fi rase de pe suprafata pamintului.„Ne-a darimat casa, ne-a darimat gardul, ne-a darimat satul“, spune un satean revoltat intrucit cei de la Exploatarea Miniera Jilt au „maturat“ cu excavatoarele ceea ce a fost cindva satul Bohorelu, din Gorj. Ultimii stramutati- patru familii care nu vor sa isi rupa radacinile din paminturile manoase ale satului, care a avut in timpurile bune peste 80 de case. Istoria din ultimii zece ani a localitatii Bohorelu se confunda cu povestea oricarei familii din localitate. Intr-o dimineata devreme, unul dintre localnici, angajat al Carierei Jilt Sud, a fost trezit de un tunet, o pravalire de pamint. S-a imbracat sa mearga la serviciu, insa, cind a iesit in curte, a constatat ca nu mai poate deschide poarta. Un munte de pamint blocase intrarea in gospodarie. Ultimii stramutati din Bohorelu nu vor sa se rupa de „viata“. Peste putin timp vor fi nevoiti totusi sa plece. Satul cu patru case, biserica, stramosii, cimitirul vor disparea pentru totdeauna. Satul Bohorelu isi traieste ultimele clipe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS