8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCasetele video nu ii mai intereseaza pe craioveni

Casetele video nu ii mai intereseaza pe craioveni

Magazinele din Craiova care inchiriaza casete video sint pe cale de disparitie. Daca dupa 1989 devenise o adevarata moda sa ai un video si sa imprumuti casete, in prezent, craiovenii nu mai sint interesati de asa ceva. Cei care au facut bani frumosi din inchirierea casetelor au ajuns, in 2004, la faliment. Din aceasta cauza, mai functioneaza in oras doar doua-trei astfel de magazine. Numarul tot mai mare de calculatoare, dar si televiziunea prin cablu le ofera oamenilor alternative mult mai ieftine. In prezent, cei interesati sa vada un film pe video scot din buzunar maximum 50 de mii de lei.

„Acum, o data la o saptamina, mai vine cineva sa ia o caseta. Pentru ca nu mai merg afacerile nu imi permit sa mai cumpar filme noi. Cei care vin la noi sint in special cei in virsta, care doresc sa vizioneze unele filme mai vechi. Cei tineri le prefera in schimb pe cele de pe CD-uri, deorece le trasmit de la unul la altul fara nici un ban. Nici aparatele video nu mai sint la fel de multe. Inainte de revolutie am facut bani frumosi cu ajutorul casetelor video. Atunci, trebuia sa ai pile sau sa impingi bine cu banul pentru a face rost de una. Erau preferate, in special, filmele cu bataie si cele erotice. Ultimele se inchiriau de obicei cu preturi duble pentru ca se gaseau foarte greu. Sumele pe care le-am obtinut de-a lungul timpului din afacerea mea le-am investit. Doar asa mai pot sa traiesc decent in ziua de azi“, a spus Ilie Marin, proprietarul unui magazin de inchiriat casete din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS