Valerica S. are 46 de ani si locuieste in Craiova. La virsta de doi ani a fost abandonata de mama sa intr-un sat din judetul Vilcea, unde a copilarit pina la 18 ani. Dupa o casnicie ratata, Valerica a incercat sa isi gaseasca mama si a aflat ca motivul pentru care fusese parasita era ca se nascuse in urma unui viol. In prezent, Valerica se lupta din rasputeri sa isi gaseasca un loc de munca, pentru a nu mai fi nevoita sa traiasca de pe o zi pe alta.
„Dupa ce am implinit virsta majoratului, m-am decis sa fug de la cei in grija carora fusesem plasata de catre stat. Nu-mi terminasem liceul cind am ajuns in Craiova si nu aveam nici un viitor. Am reusit totusi sa ma angajez confectionera si sa cistig ceva bani pentru a ma putea intretine singura. O data cu sosirea mea in acest oras, l-am cunoscut pe Sorin si la numai doua luni de la prima intilnire ne-am casatorit. Incetul cu incetul, am descoperit ca sotul meu ma vedea ca pe o servitoare. Mai rau a fost ca a inceput sa ma si bata. Atunci am decis sa divortez.
De dragoste nu am avut parte niciodata. Nici din partea parintilor mei, pe care nu i-am cunoscut, si nici din partea sotului. Abia dupa ce m-am despartit de Sorin, sotul meu, am inteles de ce am fost abandonata. Atunci am avut puterea sa merg sa o caut pe cea care mi-a dat viata, pentru a afla de ce m-a parasit. Si am aflat. Eram produsul unui viol. Vestea m-a socat si mai mult cind, incercind sa aflu unde este mama mea, am fost gonita de propriii mei bunici. Pentru ei eram doar o fantasma din trecut“, a povestit Valerica S.
„Dumnezeu mi-a intors spatele“
La numai 19 de ani, Valerica s-a trezit singura intr-un oras necunoscut. A incercat sa se lupte pentru supravietuire, dar, o data cu trecerea anilor, i-a fost tot mai greu.
„Desi la inceput nu am fost sigura, acum stiu ca Dumnezeu mi-a intors spatele. Pina acum nu am fost cu adevarat fericita. Parca am fost uitata de cei din jur din momentul in care am ramas fara serviciu. Acum zece ani am fost concediata. Desi am incercat sa imi gasesc un loc de munca, toti m-au refuzat, spunind ca nu am nici o calificare. Ajunsa in pragul disperarii, pentru ca nu aveam din ce trai, m-am decis sa ma pensionez pe caz medical. Aici am intimpinat alte probleme deoarece mi s-au cerut citeva milioane. Bineinteles ca nu am avut de unde sa le dau. Astfel, am ajuns la 46 de ani sa traiesc de pe o zi pe alta.
In fiecare zi merg din piata in piata pentru a le ajuta pe precupete la carat. Asa fac si eu rost de mincare. Uneori nu am ce minca zile intregi, dar niciodata nu am cersit. Mi se pare umilitor sa intind mina si sa astept sa imi cada din cer.
Cel mai adesea fac rost de ceva de mincare din piata mare. Acolo este o vinzatoare care ma lasa sa o ajut tot timpul si imi mai da din cind in cind si ceva bani. Cel mai greu se lasa ajutati cei care vin de la tara. Ei sint obisnuiti cu greul si, cind ii rog sa ma lase sa ii ajut, refuza.
Pentru camera in care locuiesc platesc 300.000 lei pe luna. Pentru mine este destul de mult deoarece primesc numai mincare pentru munca depusa. Cel mai greu ma descurc iarna, cind gasesc foarte rar pe cineva care sa aiba nevoie de o mina de ajutor la diverse treburi. Vara este o binecuvintare pentru ca mai string bani pentru zilele negre. O parte din verdeturile pe care le primesc le opresc pentru mine, ca sa nu mor de foame, iar pe celelalte le vind la preturi mai mici decit pe piata.
Singurul lucru pe care mi-l doresc acum este sa imi gasesc un loc de munca stabil, chiar daca ar fi prost platit. Cel putin sa stiu ca miine nu mor de foame“, a incheiat femeia.
