„Afacerea UE“ aduce Romaniei profit anual de 1,2 miliarde de euro

Autori


Premierul Adrian Nastase a facut ieri, in cadrul videoconferintei saptaminale cu prefectii, o scurta trecere in revista a stadiului negocierilor de aderare la Uniunea Europeana. Nastase a amintit, printre altele, ca tara noastra a incheiat recent negocierile privind agricultura, unul dintre cele mai sensibile puncte ale programului. Apoi, acesta a intrat in date tehnice, mergind pina la a-i pune pe prefecti la curent ca putem vinde pe piata europeana tuica, palinca, vinars, vin numai de soiuri nobile, precum si 28 de sortimente de brinza si cascaval. Singurul salam admis pe piata europeana este cel de Sibiu. De asemenea, cantitatea anuala de lapte negociata se ridica la trei milioane de tone, premierul atentionind totodata ca numai 40% din laptele produs in prezent in Romania se ridica la standardele UE.


Nastase a incheiat facind o socoteala a efortului financiar pe care va trebui sa-l faca Romania o data integrata: pina in 2009, in Romania ar trebui sa intre de la bugetul UE circa 11 miliarde de euro, adica in jur de doua miliarde pe an. Asta inseamna, conform premierului, o dublare a investitiilor straine in economie, in conditiile in care tot doua miliarde aduc anual afaceristii straini in tara. In schimb, „cotizatia“ de membru la Uniune ne va costa in 2007 circa 800 de milioane de euro. Una peste alta, scoatem un profit net de 1,2 miliarde pe an din aceasta afacere, dar asta numai daca proiectele intocmite de romani pentru a cere finantare sint agreate de UE. „Banii UE nu vin direct la casieriile prefecturilor“, s-a exprimat Nastase.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 12 iunie 2004

Top