Acasă Actualitate Un sfert din apa consumata in Tirgu Jiu se pierde pe traseu

Un sfert din apa consumata in Tirgu Jiu se pierde pe traseu

In municipiul Tirgu Jiu se inregistreaza pierderi de aproximativ 25% din apa consumata de locuitorii orasului si agentii economici. Cauzele acestei risipe sint problemele tehnologice si transportul. Directorul societatii AQUATERM, furnizorul de servicii publice din oras, spune ca, in cele mai multe cazuri, pierderile au la baza neglijenta oamenilor si a administratorilor de asociatii in ceea ce priveste intretinerea instalatiilor. „Peste tot sint instalatii defecte, care curg incontinuu. Aceasta lipsa de interes este data si de faptul ca in Tirgu Jiu avem cele mai mici preturi din tara la apa, de doar 3.500 de lei pentru un metru cub. Daca preturile ar fi ca in alte orase, nu s-ar mai risipi apa cu atita indiferenta“, a spus directorul Ion Popescu. In Tirgu Jiu sint inregistrati 28.000 de consumatori, doar 30% dintre acestia avind contorizare individuala. Conducerea AQUATERM apreciaza ca procesul de contorizare va dura inca doi ani. Numai in 2003, aceasta investitie a fost de 35 de miliarde de lei.

Exit mobile version