Acasă Actualitate Studentii si elevii trebuie sa ceara banii de calculatoare pina la 1...

Studentii si elevii trebuie sa ceara banii de calculatoare pina la 1 septembrie

Inspectoratul Scolar Judetean Dolj este in asteptarea metodologiei de aplicare a Legii privind acordarea unui ajutor financiar din partea statului pentru elevii si studentii care doresc sa-si cumpere un calculator. Legea, care a trecut deja de Senat si urmeaza sa fie votata si de Camera Deputatilor, prevede un ajutor de la bugetul de stat in valoare de 200 de euro, in vederea cumpararii unui calculator, familiilor al caror venit brut pe membru de familie nu depaseste 1,5 milioane de lei.

Elevii si studentii de pina la 26 de ani, care fac parte din aceste familii, trebuie sa depuna o cerere tip la unitatea de invatamint unde sint inscrisi, pina la 1 septembrie. Urmatorul pas va fi sa urmareasca portalul realizat de MEC si Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei, care va contine lista cu persoanele eligibile. Daca vor trece si de aceasta etapa, unitatea de invatamint le va inmina un document care certifica ajutorul financiar de la bugetul de stat, care le va folosi la achizitionarea PC-ului. Singura conditie pusa de stat este ca PC-urile astfel dobindite sa nu fie instrainate timp de trei ani de la cumparare, acest lucru atragind dupa sine obligativitatea restituirii celor 200 de euro.

Exit mobile version