„Tuciuriii“ care vind momeala pentru pesti in Piata Centrala din Craiova au locurile lor de desfacere a „marfii“, bine stabilite si delimitate, de aproape noua ani. Coropisnite, lipitori, carii de lemn, carmoance sau rime de balegar – „produsele“ sint etalate de comercianti in „fundu’ tirgului“, pe categorii, preturi si calitati si vinturate din cind in cind pe cartoane in fata clientilor cu obraz subtire si buzunarul gros.
„Ia carmoance, domnu’! E proaspete si ieftine!“, isi lauda o femeie de etnie roma rimele groase cit degetul, leganindu-le in fata „lu’ domnu’“ care vrea sa plece la pescuit de somn si mreana. „Daca stiu ca-i prohibitie? Da’ ce o mai fi si aia, minca-ti-as gura?! O fi, nu zic… De vindut vindem la fel ca si inainte, ca are balta peste!“.
Lipitori „grase si frumoase“ ca in canalul colector al Craiovei mai rar!
Cea mai mare parte a „marfii“ este adunata din canalul colector al Craiovei, de pe strada Riului. Canalul ticsit de gunoaie si plin cu apa urit mirositoare, in care nici macar angajatii Salubritatii nu se incumeta sa intre pentru a-l curata, produce „mincare“ pentru citeva familii de tigani.
„De acolo luam mai ales lipitorile. Punem bucati de ceolofan, saci sau cirpe si cind sint pline le tragem afara. Le punem in bidoane de juma’ de kil si le dam la 30.000. Carmoancele – cum le zicem la rimele astia groase, le dam cu 15.000 cutia, cariile de lemn, cu doua-trei mii bucata, dupa cum ne intelegem cu omu’, si coropisnitele cu 5.000 bucata. Ete ce grase si frumoase sint!“, isi prezinta femeia „lighioanele“ din cutiile de margarina, tragind demonstrativ o coropisnita de picior din „colcaiala“ bidonului celui mai mare.
Tiganii spun ca „prohi… si cum mai zisasi, ca n-am auzit de vorba asta de cind mama m-o facut“ nu le-a incurcat deloc socotelile si vinzarea merge la fel ca in orice alta perioada a anului.
„…Si degeaba ne filmasi, ca domn’ Bulucea stie de noi si ne lasa sa stam aci de noua ani…“.
