10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreasfintitul Nicodim va fi intronat Episcop al Severinului si Strehaiei

Preasfintitul Nicodim va fi intronat Episcop al Severinului si Strehaiei

In fata Catedralei Episcopale din centrul municipiului Drobeta Turnu Severin vor avea loc duminica dimineata festivitatile dedicate intronarii Preasfintitului Nicodim Nicolaescu drept Episcop al Severinului si al Strehaiei. Evenimentul marcheaza reinfiintarea, dupa 600 de ani, a unei eparhii ortodoxe in Mehedinti. IPS Teofan Savu, Mitropolitul Olteniei, a spus ca acest eveniment este cel mai important din viata bisericii ortodoxe din Oltenia.

„Noi ne dorim foarte mult reorganizarea teritoriala in structuri ecleziastice a intregii Oltenii. Am simtit acest lucru pentru ca, la nivelul intregii tari, dupa 1990, s-a considerat ca toate structurile bisericesti, desfiintate intre 1948-1990, sa fie reinfiintate. Asa au luat fiinta o serie de Arhiepiscopii, Mitropolii sau Episcopii, printre care se numara si Episcopia Severinului si a Strehaiei“, a spus IPS Teofan Savu. La inceputul lunii martie anul acesta s-a infiintat Episcopia Severinului si a Strehaiei, institutie disparuta de peste 600 de ani. Preasfintitul Nicodim Gorjeanul a fost validat in functie in sedinta Adunarii Nationale Bisericesti. Nicodim Gorjeanul a candidat alaturi de Episcopul Vicar Gurie Strehaianul si a fost ales de un Consiliu Electoral Bisericesc, alcatuit din membrii Sfintului Sinod si reprezentantii eparhiilor, respectiv cite un preot si doi mireni pentru fiecare episcopie. Cu aceasta ocazie au fost desemnati si reprezentantii Episcopiei Severinului si Strehaiei in Adunarea Nationala Bisericeasca pentru o perioada de patru ani. Acestia sint preotul Grigore Petrescu si mirenii Vasile Girau si Gheorghe Nodit.

Vor participa la inscaunare si invitati din strainatate

La manifestarile dedicate intronarii Preasfintitului Nicodim Nicolaescu drept Episcop al Severinului si Strehaiei vor participa inalti oaspeti, din tara si din strainatate. Si-au anuntat prezenta 25 de membri ai Sfintului Sinod, veniti din toata tara, dar si Mitropolitul Vidinului, din Bulgaria, si un episcop trimis de Hristopoulos, Patriarhul Atenei si a toata Grecia. In prezent, in Mehedinti traiesc 299.529 de crestini ortodocsi (97,6% din populatia judetului) si functioneaza 198 de parohii, 91 de filii cu 194 de preoti, 95 de cintareti si 55 de paracliseri, toti acestia fiind organizati in doua protopopiate. „Avem convingerea ca intronarea Episcopului Severinului si Strehaiei, in persoana Preasfintitului Nicodim Gorjeanul, va reprezenta inceputul unei noi etape in viata si drumul spre mintuire al credinciosilor mehedinteni. Si spun acest lucru deoarece, dupa cum se stie, exista o serie de parohii, e adevarat mai sarace, care nu au un preot al lor, si asta nu de azi, de ieri, ci de mai bine de 15-20 de ani. Aceasta situatie trebuie sa inceteze si avem convingerea ca acest lucru se va intimpla o data cu instalarea in functie a noului Episcop al Severinului si Strehaiei“, a spus IPS Teofan Savu, Mitropolitul Olteniei.

Preasfintitul Nicodim, 25 de ani de preotie

Preasfintitul Nicodim s-a nascut la 6 aprilie 1962 in comuna Godeanu, judetul Mehedinti. Noul episcop titular a urmat Seminarul Teologic din Craiova si Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti (si-a luat licenta cu lucrarea „Sfaturile evanghelice in viata monahala“). Ca bursier al Fundatiei Betleem din Atena, a urmat in anii 1997-1998 un curs intensiv de limba greaca la Facultatea de Litere si Filosofie din capitala Greciei si, in urmatorii trei ani, cursuri de master in Teologie la Facultatea de profil a Universitatii ateniene. In anul 2000 a sustinut examenul de masterat cu lucrarea „Traditia neoisihasta romaneasca de dupa Sfintul Paisie Veliciovski, pina in zilele noastre“. Din 2001 este doctorand la Facultatea de Teologie din Atena si la Facultatea de Teologie din Oradea, la sectia Patrologie si Istoria Dogmelor, respectiv Patrologie si Literatura Patristica. Nicodim Gorjeanul s-a inchinoviat in 1979 la Minastirea Topolnita, unde a fost tuns in monahism patru ani mai tirziu.

Din 1984 pina in 1994 a slujit ca preot la Balotesti, unde s-a ocupat de repararea bisericii si restaurarea picturii interioare a acesteia. In anul 1990 a fost hirotesit protosinghel si numit staret al Minastirii Topolnita (pina in 1991), apoi al Minastirii Vodita (1991-2001), unde au fost construite in aceasta perioada o biserica de lemn si corpuri de chilii. In 2001 a fost numit consilier la centrul eparhial, sectorul misionar-social al Arhiepiscopiei Craiovei. In acelasi an a fost hirotonisit Arhimandrit, si la 19 august 2001 a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei cu responsabilitati de coordonator al sectoarelor misionar-bisericesc si administrativ, lector asociat la Facultatea de Teologie din localitate (disciplina Formare duhovniceasca), presedinte al Asociatiei „Vasiliada“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS