11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsiliul judetean va privatiza OLTDRUM Slatina

Consiliul judetean va privatiza OLTDRUM Slatina

OLTDRUM SA Slatina, societatea care se ocupa de repararea drumurilor din judetul Olt, va fi privatizata. Consiliul judetean, care supervizeaza lucrarile contractate de firma, s-a plins ca societatea merge tot mai prost, investitiile nu exista, iar profitul este ca si inexistent. Numai in ultimul an, dintre cele 65 de miliarde de lei preconizate sa fie obtinute din afaceri, societatea a reusit sa „culeaga“ doar aproximativ 40 de miliarde. 70% dintre licitatiile la care firma a participat au fost pierdute din cauza utilajelor vechi din cadrul unitatii, a cheltuielior exagerate cu utilitatile si salariile (13 miliarde de lei in 2003, dintre care un miliard au fost numai salariile membrilor Consiliului de Administratie si al directorului), dar si a lucrarilor proaste efectuate anterior, care au stricat reputatia firmei.

Termen final al privatizarii: decembrie 2004

Chemat sa dea socoteala pentru banii aruncati pe apa simbetei in ultimii ani, directorul firmei, Gheorghe Dumitrescu, a recunoscut ca societatea ar trebui privatizata din cauza costurilor enorme de pina acum. La rindul sau, Marin Ionica, presedintele Consiliului Judetean Olt, a spus ca OLTDRUM va fi privatizata pina la sfirsitul anului: „De la 300 de salariati, citi au fost anul trecut, mai sint in prezent, 200 de oameni. Pentru privatizarea firmei va fi numita o comisie care merge in judetele unde s-au desfasurat asemenea privatizari si care au avut succes pentru a vedea cum s-au derulat. Acesta este si motivul pentru care privatizarea societatii nu a fost realizata pina in prezent. Am vrut sa vedem cum a mers procesul unor asemenea privatizari in alte judete“. Membri ai Consiliului Judetean Olt infirma insa declaratiile lui Marin Ionica, afirmind ca adevaratul motiv pentru care s-a tergiversat privatizarea unitatii a constat in faptul ca situatia terenului unde sint amplasate societatea si utilajele nu a fost reglementata pina in acest an. La mijloc se pare ca mai sint si alte interese care ar urmari ca societatea sa incapa in final pe miinile unor anumite persoane sus-puse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS