12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFiul lui Eugen Mihailescu, injunghiat in noaptea de Paste

Fiul lui Eugen Mihailescu, injunghiat in noaptea de Paste

• Fiul minor al omului de afaceri craiovean Eugen Mihailescu a fost la un pas de a-si pierde viata in noaptea de Inviere • Tinarul de 16 ani a fost injunghiat de un adolescent de aceeasi virsta, copilul omului de afaceri Cecilian Morcov • Motivul agresiunii a fost gelozia, cei doi baieti avind o disputa pentru fiica lui Sani Quffa

Ionut Sebastian M., de 16 ani, fiul omului de afaceri craiovean Eugen Mihailescu, a fost victima unei tentative de omor in noaptea de Inviere. Agresiunea s-a petrecut in centrul Craiovei, in fata Muzeului Olteniei, vizavi de Catedrala Madona Dudu. Marul discordiei dintre agresor si victima a fost o adolescenta de 16 ani.

Conflict pentru o fata in noaptea de Inviere

Fata lui Sani Quffa, patronul Complexului Comercial Banie, a fost, pina in urma cu o saptamina, prietena lui Mihai M., fiul omului de afaceri Cecilian Morcov, patronul benzinariei VGB. Relatia n-a mers prea bine, cei doi tineri de 16 ani despartindu-se la initiativa fetei. Juniorul Morcov nu s-a impacat cu ideea despartirii, mai ales dupa ce a aflat ca fosta lui iubita este curtata de fiul lui Eugen Mihailescu.

In noaptea de Paste, Mihai a sunat-o de mai multe ori pe telefonul mobil pe fiica lui Quffa, dorind sa aiba o intilnire cu ea. Insa, la telefon ii raspundea de fiecare data Ionut Sebastian M., actualul curtezan al adolescentei. Suparat, i-a cerut acestuia sa se intilneasca la ora 3.30 in fata Muzeului Olteniei, vizavi de Catedrala Madona Dudu, pentru a avea o discutie.

La ora si locul stabilite la telefon, fiul lui Morcov a venit insotit de doi prieteni, nu inainte de a trece pe acasa sa se „pregateasca“ – luind un cutit, pe care si l-a ascuns in mineca hainei. Fiica lui Quffa si fiul lui Mihailescu au venit impreuna la intilnire. Mihai M. a luat-o de-o parte pe fosta lui iubita si a incercat sa o convinga sa reinnoade relatia. Fata n-a fost de acord, fapt ce l-a infuriat pe Mihai, care i-a tras o palma. A sarit in apararea ei Ionut Sebastian M., actualul ei prieten, care l-a altoit pe „fost“ cu un pumn si o lovitura de picior, apoi a dat sa plece impreuna cu fata.

Cel lovit nu s-a lasat si a inceput sa-l injure pe baiatul lui Eugen Mihailescu. Auzind ca este injurat, Mihailescu jr. s-a intors sa-l bumbaceasca pe Morcov jr. N-a apucat, pentru ca au intervenit atit fata, cit si cei doi prieteni ai lui Morcov, care au incercat sa-l opreasca. In busculada creata, Morcov jr. s-a apropiat de baiatul lui Mihailescu si, pe la spate, a incercat sa-i taie beregata cu cutitul. Nu si-a nimerit tinta, arma alunecind pe clavicula.

Arestat in ziua de Paste

Rana a fost insa destul de grava. Victima a ramas intinsa pe jos, iar cei prezenti au crezut ca Ionut Sebastian e mort. A fost chemata o ambulanta, care l-a dus pe ranit la Spitalul de Urgenta Craiova, unde a fost internat in Clinica de Chirurgie III, cu diagnosticul plaga taiata suprascapular stinga cu soc hemoragic.

Medicii au concluzionat ca leziunea suferita de victima i-a pus viata in primejdie. Retinind si argumentul ca autorul agresiunii isi premeditase fapta, luind cu el un cutit de acasa, procurorii au propus arestarea preventiva a lui Mihai M. Aveau insa la dosar toate declaratiile, mai putin pe cea a autorului faptei, care era de negasit. Temindu-se de eventualitatea ca fiul sau sa fie dat in urmarire generala si in consemn la frontiera, Cecilian Morcov s-a prezentat pina la urma cu fiul sau, insotit si de patru avocati, in fata organelor de urmarire penala de la Parchetul Tribunalului Dolj.

Duminica, in jurul orei 16.00, judecatorii Tribunalului Dolj s-au pronuntat asupra propunerii de arestare preventiva formulata de procurori. Verdictul: arestarea preventiva a lui Mihai M., acuzat de tentativa la infractiunea de omor calificat, dar numai pentru o perioada de 15 zile, deoarece invinuitul este minor.

Victima nu este usa de biserica

Fiul lui Eugen Mihailescu, victima de aceasta data, nu este chiar usa de biserica. Are la activ un dosar penal pentru furt calificat, fiind prins in flagrant de politisti, dupa ce sparsese mai multe autoturisme.

Lucratorii din cadrul Sectiilor 2 si 4 Politie din Craiova, aflati in serviciu de patrulare in noaptea de 1 spre 2 martie 2004, au prins in flagrant delict, in jurul orei 2.00, patru persoane care sustrasesera din trei autoturisme – doua Matiz si un Opel – doua radiocasetofoane si un incarcator de telefon mobil. Autorii furturilor sint Ionut Sebastian M., de 16 ani, Petrisor Ametovici, de 19 ani, si fratii Gabriel si Marius Rosca, de 22, respectiv 19 ani. Prin extinderea cercetarilor, politistii au retinut in sarcina acestora comiterea a inca patru furturi din autoturisme, savirsite pe raza municipiului Craiova. Prejudiciul total, in valoare de circa 40 de milioane de lei, a fost recuperat si restituit partilor vatamate. Probele impotriva celor patru spargatori de masini au fost analizate de un procuror din cadrul Parchetului de pe linga Judecatoria Craiova, care a confirmat inceperea urmaririi penale in cauza si continuarea cercetarilor cu autorii in stare de libertate, in vederea stabilirii intregii activitati infractionale. Cercetati pentru furt calificat, cei patru risca pedepse de pina la 15 ani inchisoare. Fiul omului de afaceri Eugen Mihailescu are insa sanse sa scape de pedeapsa penala intrucit se afla de doi ani in evidenta Laboratorului de Sanatate Mintala Craiova ca suferind de o boala psihica, dupa cum a declarat avocatul sau, Ion Surdu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS