6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicii de familie craioveni sint impotriva concesionarii cabinetelor

Medicii de familie craioveni sint impotriva concesionarii cabinetelor

Mult discutatul proiect de hotarire privind concesionarea cabinetelor medicale este serios contestat de medicii craioveni. Ei sustin ca ministrul sanatatii, Ovidiu Brinzan, a venit cu aceasta propunere doar pentru a prelungi starea de coma in care se gaseste sistemul sanitar.

Noul proiect de hotarire privind concesionarea spatiilor detinute in prezent in comodat de catre medicii de familie prevede ca acestia va trebui sa plateasca redevente lunare, trimestriale sau anuale, dupa caz, pentru spatiile detinute. Modul de calcul al redeventei se stabileste de consiliul local caruia ii apartine spatiul, pornind de la pretul pietei, insa valoarea ei nu trebuie sa depaseasca un euro pe metru patrat in primii cinci ani.

Medicii de familie craioveni nu sint de acord cu aceasta prevedere, sustinind ca abia se descurca in actualele conditii, cind nu trebuie sa plateasca chirie. Ei spun ca, daca taxa de un euro pe metru patrat va trebui platita lunar, isi vor inchide cabinetele, pentru ca nu-si vor permite sa achite milioane de lei pe spatiile in care isi desfasoara activitatea.

„Potrivit proiectului de hotarire, va trebui sa platesc o taxa de patru-cinci milioane de lei lunar, ceea ce este foarte mult“, a declarat dr. Dalida Mosorescu, vicepresedinte al Societatii Nationale de Medicina Generala, filiala Dolj.

Autoritatile locale sint de acord sa vinda

O alta problema ridicata este cea a medicilor de familie care sint in prag de pensie. Potrivit proiectului de hotarire, concesionarea spatiilor in care functioneaza cabinetele medicale nu poate fi facuta decit pina la virsta de pensionare a medicului respectiv, acesta nemaiavind dupa pensionare nici un drept asupra spatiului in cauza. Contractul de concesionare se reziliaza, de asemenea, in situatia in care medicul de familie se pensioneaza pe caz de boala.

Autoritatile locale sint de acord cu vinzarea la pret social a spatiilor in care functioneaza acum cabinetele medicilor de familie craioveni. Viceprimarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat ca municipalitatea are incheiate in prezent contracte de comodat cu medicii de familie, care vor ramine valabile pina la aplicarea unor noi reglementari in domeniu.

„Intr-o intilnire cu reprezentantii medicilor de familie, le-am spus sa faca demersuri si noi vom fi de acord sa le vindem aceste spatii in care functioneaza. Vom evalua fiecare spatiu si il vom vinde, la fel cum am facut si cu spatiile comerciale din municipiu“, a declarat Solomon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS