America si Iraku’, surori de NATO
2 aprilie, Dabuleni, miezul zilei. Strada principala e aproape pustie. La citiva zeci de metri, intr-un nor de praf, tiganii de la 416 vintura matura in stinga si-n dreapta, sub privirea incruntata a omului protapit cu miinile in sold pe scarile primariei. La Dabuleni nu bate nici un vint de NATO. In afara de faptul ca este o zi insorita, tocmai buna de taiat via, nimeni nu se agita din cauza evenimentului istoric. Unii pentru ca nu stiu, altii pentru ca nu inteleg, altii pentru ca nu cred ca s-ar mai putea petrece ceva care sa aduca schimbarea in bine. Steagul arborat pe cladirea primariei flutura anemic. Functionarii au liber. Doar gardianul a ramas de paza, cascind plictisit si scrutind cu privirea soseaua, doar-doar o veni cineva cu care sa mai schimbe o vorba.
La intersectie, Fanel Linca asteapta si el, sprijinit cu cotul in saua bicicletei. Poate ziua de miine, poate pe cineva care sa-i umple sticla goala de sub brat, dar cu siguranta ultimul lucru pe care-l astepta erau redactorii Gazetei de Sud, cu intrebarea incuietoare:
„Ce se intimpla azi?“ „Paiii, se intimpla pentru comuna, ca zice ca ne facem oras?!“. Raspunsul suna mai mult a intrebare. Apoi, „beculetul“ sclipi o secunda si Fanel se dezmetici: „Si intrarea in NATO!… „Ce e NATO?“, Paiii, avem o grupare cu mai multe tari europene careee… „Care tari?“ „De exemplu, cum ar fi America, Iraku’ si… nu mai imi vine. Adica nu mai imi vine ca sa va spun“. Ce o sa se schimbe o data cu intrarea in NATO, Fanel nu stie „ca sa spuna“, dar spera sa fie de bine.
Egalite, NASOle, da’… ajutoare e?!
Norul de praf stirnit de maturile si fustele largi tirite pe caldarim se apropie vertiginos de intersectia unde Fanel e „luat in poza“. Tigancile rid zgomotos si pieptul le salta vesel din graba mersului, agitind banutii de aur prinsi in salba de la git. „Da’ ne faci si noua poza, minca-ti-as?! Ca si noi muncim aci cu familiile, cu copiii si barbatii. Ia fa-ne si noua o poza, asa, la toti! Da’ cu ce venirati? De la Bucuresti? Ca vazui c-aveti numar de Bucuresti la masina. De la ziar? Uliuuuu, Gheorghita! Cica do’n’soara e de la ziar! Da-te, fa, linga mine, sa ne ia pe amindoua in poza, ca s-aparem in ziar la Craiova!“. Clatinindu-se, proptit in coada sapei pentru a se opune fortei gravitatie si a mentine directia, unul dintre cei doi barbati din „gasca“ 416 sparse chicoteala femeilor, taind aerul cu podul palmei si sisiind din buze a liniste. Citeva vocale ii gilgiira in git si i se rostogolire haotice din gura, refuzind sa ia forma unui cuvint inteligibil. Dupa eforturi sustinute, barbatul izbucni victorios: „Ete, asa vreau sa-mi faci o poza, cum stau cu sapa-n mina! Adusarati ajutoare? Nuuu?! Aha, sinteti de la ziar. Si, daca sinteti de la ziar, adusarati ajutoare?“. Nicolae se clatina si-si trase fata mai aproape, sa auda intrebarea. Raspunsul improsca in aer un damf puturos: „Da, da. Va spun imediat ce zi e azi. Azi e doua aprilie. Azi muncim. Foarte munca multa, periculoasa, praf in nas, praf in ochi, nemincati de azi-dimineata… Ca nu ne dau sa mincam, fir’ a ei a’ dracu’… Da, baui! Recunosc, baui un pahar de vin de la oamenii astia. Si daca baui, ce? Daca stiu de NASO? Sigur! NASO inseamna ca se intimpla niste treburi pentru ca sa fim niste oameni ca lumea! Niste oameni egali, auzi?!… Daaa’,… tu stii ca io platesc 500.000 la chirie? Si ce sa fac? Sa-ti dau acu’ cu sapa in cap ca sa-ti iau banii? Adusarati ajutoare? Sa-ti dau cu sapa in cap?… Zi tu, ce sa fac?“. Femeile sarira sa-l linisteasca pe Nicolae Curte si il trasera deoparte, inconjurindu-l.
Degeaba e NATO, daca nu e Ceausescu!
Scos din curte de agitatia de pe drum, Marin Cristuinea se apropie cu pasi sovaitori. Intrebarea redactorului despre intrarea in NATO il lasa mut. La propriu, caci batrinul facu ochii mari, casca gura de citeva ori, ca un peste pe uscat, dar nu scoase nici un cuvint. Nici intrebarile ajutatoare nu-l dumirira prea mult. Intr-un tirziu rosti molcom, parca numarindu-si cuvintele: „Tu stii ce povestesti mata acolo, da’…io nu! Sa traim mai bine de acum incolo pentru ca veni NATO asta? Poate doar dac-o invia Ceausescu!“.
Oprea Zamfir, ofiter de cariera, pensionat de 15 ani, a salvat onorea fostei comune si a proaspatului oras Dabuleni. „Sigur ca stim ce se intimpla astazi! Este sarbatoare, intram in NATO. Intrind la un organ atit de superior si puternic cum e NATO, nu e rau. Dar sintem noi cam saracuti. Situatia in tara e cam critica. Dar speram sa fie bine“.
Epilog
„Domnisoara, domnisoara!“. Fanel sari din mers de pe bicicleta, asudat si ravasit. Pedalase prin toata comuna dupa masina Gazetei de Sud, sa-si spele obrazul. „Domnisoara, va rog sa modificati acolo in caiet ce-am spus. Ca m-am emotionat, m-ati luat pe nepregatite si n-am mai stiut ca sa spun. NATO inseamna Uniunea Transatlantica si stiu si anu’ in care s-a infiintat! In 1959, atunci s-a infiintat. Da’ va rog mult sa modificati in caiet, ca am fost emotionat“. Barbatul se zgiii in agenda redactorului si nu se clinti pina nu se asigura ca in caiet scria negru pe alb ca el, Fanel Linca, stie care e treaba cu NATO, basca anul in care a fost infiintat. Rasufla usurat si pedala linistit spre casa, ca un scolar multumit ca si-a indreptat nota doi din catalog si nu va ramine repetent.
