12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicatul lui Rada se pregateste de greva

Sindicatul lui Rada se pregateste de greva

Unii sindicalisti din invatamintul preuniversitar doljean pun la cale miscari de protest dupa vacanta de Paste.

„Un prim motiv ar fi faptul ca gradatia de merit nu a fost inclusa in salariul de baza, asa cum s-a procedat cu salariul de merit si cu indemnizatia de conducere, profesorii pierzind la salariu din aceasta cauza. Pe de alta parte, Ministerul Educatiei a promis ca pina la sfirsitul lunii martie va efectua o crestere salariala, in medie cu 5%, care sa ridice nivelul salariilor in special pentru debutanti, ori pina in prezent nu s-a intreprins nimic in acest sens. Un al treilea motiv ar fi acela ca ministerul s-a obligat sa elaboreze o noua lege a salarizarii in invatamint inainte de luna iunie, ori nu exista pina acum nici un semnal pozitiv in aceasta privinta. Aceste motive, dar si altele ne vor conduce la declansarea conflictului de munca“, a explicat prof. Constantin Rada, liderul Uniunii Sindicatelor Independente din Invatamint (USII) Dolj.

Imediat dupa vacanta de Paste este programata o greva de avertisment de doua ore, care va fi urmata de o greva generala, dar pe o perioada limitata la cel mult citeva zile. „In cazul nerezolvarii revendicarilor noastre, la inceputul lunii iunie am putea intra in greva generala pe termen nelimitat. Consideram ca Ministerul Educatiei si Cercetarii are datoria sa-si respecte promisiunile facute, iar guvernul si parlamentul trebuie sa aprobe o lege corecta a salarizarii nu doar pentru profesorii universitari, ci si pentru ceilalti dascali din invatamintul preuniversitar si universitar“, a precizat presedintele USII Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS