Dumitru Raut a lucrat o viata intreaga ca pictor si restaurator de biserici si case. Pasiunea pentru colectionarea obiectelor vechi si-a descoperit-o in urma cu 30 de ani, cind a gasit intr-o locuinta pe care o restaura mai multe obiecte aruncate intr-un colt. Cu acordul proprietarului, le-a luat si le-a restaurat. Asa a inceput sa isi transforme casa in muzeu, ajutat si de familie, care a inceput sa-i impartaseasca pasiunea. Peretii locuintei sint plini si ei de schite si de tablouri, toate semnate de Iosif Keber, cu care Dumitru Raut a fost prieten. Pictorul obisnuia sa-l viziteze in casa de la tara, unde lucra in liniste, iar in semn de recunostinta pentru gazduire i-a pictat chiar o fresca. Dumitru Raut pastreaza si acum sevaletul si masa la care a lucrat Keber, acestea reprezentind si colectia sa de suflet.
Colectia Tatarascu
Printre obiectele pe care Dumitru Raut le apreciaza se numara si cele care i-au apartinut lui Gheorghe Tatarascu. Ele reprezinta piese de valoare ale colectiei sale. Tirgujianul are in apartamentul sau bastonul lui Tatarascu, doua scaune si o masuta, carti si o pendula care au apartinut omului politic. La acestea se adauga doi cocosi din bronz, pe care Tatarascu i-a adus de la Paris si care au fost lucrati de unul dintre profesorii lui Brancusi. Dumitru Raut spune ca obiectele le-a gasit intr-o casa din Tirgu Jiu la restaurarea careia a participat si in care locuise o perioada Tatarascu. Noii proprietari ai locuintei nu au mai avut nevoie de ele si i le-au dat lui Raut, care le-a restaurat.
Obiecte si carti vechi de secole
Printre sutele de obiecte adapostite in apartamentul sau, tirgujianul are un ou sculptat in lemn despre care spune ca face parte din colectia Comsa din 1911 si a apartinut chiar reginei Elisabeta. Alaturi de acesta, stau oglinzi suflate cu aur, datind din secolul al XVIII-lea, un vas bizantin care are si el o vechime de peste 250 de ani si prima lucrare de ceramica realizata la o scoala de profil din Tirgu Jiu, in anul 1905. Despre carti, scrisori ale unor personalitati si documente, colectionarul spune ca nici nu le mai stie numarul. Cele mai importante pentru el sint o „Istorie a Muntelui Athos“, editata in 1856, si o Biblie scrisa la 1688.
