In urma cu douazeci de ani, pe 12 decembrie 1983, se stingea din viata, la Bucuresti, marele actor-cetatean Amza Pellea, membru proeminent al unei pleiade de actori nepereche pe care istoria teatrului romanesc avea sa o numeasca „Generatia de Aur“.
„Dar AMZA era mai mult decit un mare actor…“, spunea Radu Beligan.
„…Era un om de care fiecare dintre noi avea nevoie. El aducea in dulceata prieteniei un umar solid, pe care te puteai sprijini in clipe grele, o intelepciune care venea de departe, din strabuni.
Generos si bun ca o piine de la tara, scaparator de inteligent, plin de fantezie si de farmec. Sint oameni care n-ar trebui sa moara niciodata….“
Ii invitam pe cei care l-au pretuit sa se alature acum si in viitor rugaciunii noastre ca sufletu-i urias sa-si afle de-a pururi odihna, iar harul, truda si pilda vietii sale sa nu inceteze sa ne calauzeasca.
Vesnica sa-i fie pomenirea!
Fundatia Enciclopedica „Amza Pellea“
Amza Pellea a fost si primul director al Teatrului National Craiova, in actualul edificiu (1973). Solicitat sa arate ce strategii va aborda si ce noutati va oferi directorul venerabilei institutii care tocmai se mutase in casa noua (21 aprilie 1973), Amza Pellea raspundea in stilul sau inconfundabil:
„… Un director de teatru este ca un comandant de vas: trebuie sa stie de unde a plecat, cu ce viteza inainteaza si unde trebuie sa ajunga. Deocamdata, stiu de unde am plecat si sint absolut in clar cu scopul calatoriei noastre. Viteza de inaintare o vom stabili pe parcurs. Fiindca asta depinde in mare parte de fortele artistice ale teatrului, de repertoriul sau, de publicul caruia i se adreseaza. Ma bucur ca noua cladire este asezata linga Universitate. Coincidenta sau simbol – n-are importanta. Din geamul luminat al cabinetului meu directoral vad geamul luminat al cabinetului rectorului Universitatii. Sintem doua puncte luminoase care trebuie sa-si dea mina. Batrinul Teatru National, ca prim punct in programul sau de viitor, are asimilarea ca public si mentalitate a tineretului acestui oras. Prin ei ne asiguram functia noastra educativa, prin ei avem garantia continuitatii.
… Pe mine, personal, cuvintul acesta teribil: «nou»- ma sperie; si totusi in acest cuvint se ascunde taina oricarui progres. Teatrul in Europa are o vechime de 3.000 de ani si in esenta sa a ramas acelasi. Vom juca in anul viitor «Oedip rege». Trebuie sa dovedim substanta vesnica a tragediei, a teatrului. Dar, in acelasi timp, in jurul nostru clocotesc o societate noua, drame, tragedii si comedii noi. A face teatru inseamna a face istorie- dar istoria e reflectata intr-o oglinda a spiritului contemporan.
In consecinta (in absolut acord cu secretariatul literar si consiliul de conducere), am conceput un repertoriu de perspectiva, in care sa realizam- sa mi se ierte pleonasmul- teatralitatea teatrului de totdeauna. Oamenii au nevoie si de emotii puternice, si de destindere spirituala. Lacrima si risul ramin cele doua mari mistere ale naturii umane, mistere necesare ca aerul si ca apa, taine carora numai magia scenei le poate da satisfactie“.
