Nea Gheorghe e lingurar de cind se stie. Unul dintre cei mai buni mesteri din Vulturesti – Olt! Si nu-i putin lucru intr-o comuna unde la una din cinci porti dai de lemn scrijelit cu scoaba si prefacut in ustensile de bucatarie sau mobila. Si acum, la cei 68 de ani, Gheorghe ia lingura si o lucreaza in noua rinduri, sa iasa lucru de calitate. Nu-l prea mai ajuta ochii si miinile au inceput sa ii cam tremure, dar el tot nu se lasa. Nu din cauza banilor, ca nu cistiga cine stie ce, dar mestesugul i-a intrat in singe si nu se mai poate lepada de el.
Smead la fata, cu obrazul proaspat ras si mustacioara subtire ca un fir de ata deasupra buzei, cu palaria flendurita pe parti- de unde o iei cu degetele sa o indesi mai bine pe urechi, nea Gheorghe sta in mijlocul curtii, pe un scaun in bataia soarelui slab de toamna. Cu lingura luata in graba din ceaun, sa arate oaspetilor cum se face treaba cu scoaba, priveste pe sub gene cioporul de lume adunat la poarta. Multi ii sint rude: copii, gineri, nepoti… Asa ca nu se sfieste si continua lectia de „lingurarit“, insotindu-si vorbele cu miscari hotarite din scoaba care musca lacom din lemn. „E plin de unsoare linguroiul, ca de-abia il scosai din oala. Da’ n-are nimic, doar v-arat cum se face. N-avusai nimic in lucru, ca acum fac mai rar. Nu mai vind, fac la lume si pentru casa: a mea, a copiilor…“.
Lemnul bun e cel de frasin, de cires sau nuc. Din el ies minunatiile de pus in bucatarie, de la scaune, mese, dulapioare, pina la platouri si tavi inflorite cu briceagul. „…Da’ e bun si lemnul de plop! Il iei verde la barda si dupa ce-i dai forma il lasi sa se usuce si asa uscat il modelezi cu briceagul si scoaba. Lemn de cires sau nuc nu mai gaseste si nici nu mai caut. Daca nu fac pentru vinzare, ce rost mai are?“
Viitorul nu e in lemn, ci in Grecia!
Copiii lui Gheorghe Florea n-au prins mestesugul. Au pus si ei mina pe lemn, sa-l incerce, dar nu s-au indragostit de el asa cum a facut batrinul. Nici muierea lui nea Gheorghe, Ioana, nu a prins drag de lingurarit.
„A batrina e patroana! Ia banu’ pe ce lucreaza tataie“, il sicaneaza copiii pe Gheorghe, rizind. Batrinul ride si el, fara sa dea semne de suparare. „Ea a tinut gospodaria. Si mi-a facut copii! Opt avem: patru fete si patru baieti“.
Fetele s-au maritat, baietii s-au insurat si nea Gheorghe a ramas singur pe batatura: cu Ioana si cu lemnul. „Lasa, sa se duca, sa-si faca si ei rostu’. Noi am muncit, sa munceasca si ei, sa aiba casa lor. Casa in care stau eu acum cu baba o las alui mai mic. Restul s-au descurcat singuri. Doi baieti ii am plecati in Grecia, la munca, de cinci si trei luni. Am si fete in Grecia, cu soti cu tot. Ce sa faca in sat? N-au de lucru si mor de foame. Mai bine departe, da’ indestulati! Pacat numai ca se duce mestesugul, se uita… Daca ar fi prins si ai mei copii drag, poate ca acum am fi vindut si noi peste hotare, cum fac aia din Bobeni, din Vilcea, unde au contracte si lucreaza toata familia!“.
Nea Gheorghe mai dadu cu scoaba de doua ori pe lingura unsuroasa, dupa care o puse in bratele unuia dintre nepotii adunati in curte. Tincul se uita la ea nedumerit, o abandona linga gard si fugi la joaca.
