8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Oameni de suflet

Mirindu-ne de unde vine generozitatea unui preot de mir de la o biserica din judetul Olt, care oferea oricarui pelerin adapost si un blid de mincare calda, am primit urmatorul raspuns: „din banul vaduvei“. Din banul saracului se indestuleaza, chiar si pentru o zi, cel mai sarac decit saracii.

In primavara acestui an, ziarul nostru supunea atentiei cititorilor un caz social din satul Teisani, comuna Ghercesti. Familia despre care era vorba se numeste Soreanu si are, la nici 30 de ani ai parintilor, cinci copii. Ne-am fi asteptat ca situatia lor sa-l impresioneze pe un om cu stare, care, din ceea ce-i prisoseste, sa ofere un strop de bucurie, chiar daca fericirea primita ca pomana dureaza doar o zi. Nici gind de asa ceva! Emilia Mazilu, o doamna de 75 de ani din Craiova, a carei pensie, cu toate ajustarile, n-a ajuns la doua milioane de lei pe luna, a inceput sa povesteasca batrinelor de la biserica si de pe scara blocului despre copiii familiei Soreanu. Cu vointa, insistenta si putere de convingere, Emilia Mazilu a adunat in fiecare zi de la oameni aflati si ei in nevoie cite ceva pina cind a considerat ca e de ajuns pentru un strop de fericire.

„Din banul vaduvei“ si al saracului a reusit sa stringa o suma de bani pe care a oferit-o parintilor copiilor care nici macar certificat de nastere nu aveau, desi doi dintre ei se duceau la scoala. De patru ani, doamna Emilia alearga in tot judetul si antreneaza de voie, de nevoie familiile cunoscutilor si ale rudelor in colectarea de fonduri pentru semeni aflati in mare nevoie.

Ca o rasplata pentru efortul acestei doamne neobosite, fetita cea mare a familiei Soreanu, Cocuta, este premianta clasei. Crede ca doar invatatura o poate scoate din saracie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS