8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scurte stiri

Expozitia „Crucea si mintuirea universala“

La Facultatea de Agronomie din Craiova a avut loc ieri vernisajul expozitiei „Crucea si mintuirea universala“, realizata de Ion Georgescu. La vernisaj au participat personalitati culturale din Craiova, precum si multi crestini. Daca Mircea Eliade n-ar fi consemnat ca „paturile populare din Europa au fost crestinate mai ales gratie imaginilor: existau peste tot, trebuia doar revalorizate, reintegrate si redenumite“, poate ca ideea organizarii unei astfel de expozitii n-ar mai fi existat. Insa, Eliade a pre venit: „Sa nu ne asteptam ca in ziua de miine sa fie un fenomen asemanator, repetabil la scara planetara“.

Imaginile si simbolurile, din multele exponate, sint regasite in si pe crucile-pecetar sau prescuriarele din expozitia crestineasca. Obiectele fac parte din colectia prof univ. dr. Ion Patrascu si Ion Georgescu, ambii din Craiova.

S-au incheiat audierile in dosarul CEC Novaci

Ultimii pagubiti ai Agentiei CEC Novaci au fost audiati ieri in dosarul in care Mariana Bold, o functionara a institutiei, este acuzata ca si-a insusit 11 miliarde de lei din banii depunatorilor. Peste 100 de persoane din Novaci au mers ieri la Tribunalul Gorj, unde i-au prezentat presedintelui de complet, judecatorul Maruta, cereri si documente doveditoare care atesta ca au avut bani la Sucursala CEC din Novaci. In procesul in care Mariana Bold este judecata in stare de arest a fost programat un nou termen pentru 25 noiembrie. Peste 400 de persoane au depus cereri la dosar pentru a fi despagubite.

Patron craiovean cercetat pentru inselaciune

Craioveanul Sorin Predop, de 38 de ani, este cercetat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Politiei Sectorului 5 Bucuresti pentru savirsirea infractiunilor de inselaciune, fals intelectual si uz de fals. In luna noiembrie 2002, Predop – in calitate de administrator al SC PREDSIR PROD SRL, cu sediul in municipiul Craiova -, a achizitionat pesticide in valoare de 356.421.314 de lei de la firma bucuresteana SC SUNTORY AGROCHEMICAL SRL. Pentru achitarea pesticidelor, craioveanul a emis doua file CEC, fara a avea disponibil in cont. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetarile sint continuate cu invinuitul in stare de libertate, conform unui comunicat de presa al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti.

180 de familii din Tirgu Jiu primesc bani pentru lemne

180 de familii din Tirgu Jiu, beneficiare de ajutor social, vor primi un sprijin pentru incalzirea cu lemne a locuintelor. Ajutorul acordat este de 350.000 de lei pe luna, iar sumele se acorda la inceputul sezonului rece pentru toata perioada de iarna. In aceste conditii, cu 1.750.000 de lei, familiile sarace din oras trebuie sa-si cumpere lemne care sa le ajunga pina la primavara.

Barbat in stare de ebrietate accidentat grav

Constantin Soare, de 65 de ani, din comuna Izvoarele – Olt, a fost grav accidentat pe raza comunei Valea Mare-Olt. Barbatul incerca sa traverseze strada fara sa se asigure cind a fost lovit de un autoturism Dacia, cu numarul de inmatriculare B-19-JVY, condus de Marian Muscaliuc, din Bucuresti. Constantin Soare a fost internat in Spitalul Judetean Slatina cu multiple fracturi, iar politistii au constatat ca barbatul se afla in stare avansata de ebrietate in momentul producerii accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS