Stau la marginea catunului Almajel din satul Bradestii Batrini. Un singur lucru ii leaga: saracia. Desi exista un grad de rudenie intre cele 11 suflete, fiecare are destinul sau nefericit. Doi parinti care privesc neputinciosi copilaria trista a celor trei micuti, doi concubini care, din cauza indraznelii de a se iubi, traiesc intr-o baraca de tabla pe marginea santului, o mama de 19 ani care, fortata de imprejurari, isi va abandona saptamina aceasta pruncul de numai o luna si jumatate intr-un centru de plasament.
Iesira din spatele casei, murdari de noroi pina la git. Pe rind, alergindu-se, cu Florin, cel mijlociu, in frunte si Maria, de cinci ani, dupa el. La urma, aproape rostogolindu-se in geaca mare pina la glezne, aparu si Popindaul familiei, cum ii zice ma-sa, Alexandra, de numai un an si patru luni.
Se jucasera in spatele casei, ca acolo si-au facut mai de mult locul lor, unde nu intra nici mama, nici tata. Strinsesera tot ce gasisera prin curte sau pe drum: bucati de cauciuc, coceni, tartacute galbene, portocalii si verzi. Florin furase si doua masinute din casa, iar Maria adusese o papusa cheala, singura pe care avea voie s-o scoata din camera. Popindau n-adusese nimic. Dar nici n-avea nevoie, ca ea oricum lua tot ce-i pica in mina, si jucariile lui frate-sau, si ale sora-sii. Doar era cea mai mica, n-o certa nimeni si o iubea toata lumea!
Se zbenguira prin curte, jucindu-se de-a prinselea, calcind zdravan in toate baltile. Tiii! ce placere sa vezi cum sare noroiul stropi pina sus, deasupra lor. Si apoi cadeau pe ei, pe pantalonasi, pe geci, pe fesuri si ei ii intindeau miinile, mai negre decit noroiul. Abia atunci, trageau repede cu coada ochiului spre usa, sa vada daca nu cumva ii vede mama. Stiau ca o sa-i dojeneasca, poate chiar o sa fie pedepsiti pina diseara in camera, dar n-avea a face. Prea era bine si prea moale si cald era pamintul ud si negru!
Un fel de bogatie pe care n-o cunoaste decit saracul
Mirela iesi in tinda. Isi privi o clipa copiii, cu zimbetul abia mijit in priviri. Iar avea de spalat ca pentru un batalion. Ii ramasesera si hainutele pline de noroi de ieri: nu mai avusese loc pe sirma, ca le dadea ea repede cu sapun de casa. Da’ mai bine, ca acum nu mai au haine de joaca. Miine or sa stea cuminti in casa, linga ea. Stia ca o sa se apuce sa o ajute – mai bine zis sa o incurce, dar ei ii placea sa ii aiba aproape, chit ca nu stateau locului o clipa. La 21 de ani, citi avea, se simtea uneori chiar de virsta lor. Cu greu se abtinea sa nu se zbenguiasca si ea cu ei in mijlocul patului sau sa faca mototol presurile in picioare. Dar ea era mama, trebuia sa fie cit mai serioasa si mai autoritara.
N-o tinea insa mult. Cind venea barbatu-sau, Covaciu, de la vreun om la care muncea cu ziua, parca ii apuca strechea. Se hirjoneau, se alergau prin casa – doar in camera in care faceau foc – pina se faceau lac de sudoare. Ionut il lua pe fiu-sau apoi pe genunchi, sa se uite la telejurnal, iar Mirela, cu Popindau in brate si cu Maria tinindu-se de fusta ei, punea mincarea de cartofi la incalzit. Pe urma se asezau toti cinci la masa, fiecare cu scaunul lui. Si mincau, intrerupindu-se la fiecare imbucatura, sa se gidile sau sa se bata cu firimiturile de piine. La sfirsit, stringeau tot, Mirela spala vasele, Maria le stergea, Florin matura si Ionut facea patul. Doar Papindau dormea din picioare, sugindu-si degetul mare. Mirela intra inapoi in casa. Ii mai lasa putin sa se joace. Dupa asta o sa iasa suparata sa-i certe – trebuie sa fie autoritara din cind in cind – si o sa-i cheme in casa, sa-l astepte toti patru pe Ionut.
Iubire nelegiuita ascunsa intr-o baraca de tabla
Cristian a luat-o pe Maria Cizma pentru ca-l iubea. Nevasta dintii a fost proasta si-a lasat-o. Era si el barbat in toata firea, avea planuri mari, sa faca si el o casa, ca toata lumea, in care sa traiasca tihnit pina la batrinete. Ce putea face cu o proasta? E drept, frumosa era, da’ el nu se insura cu frumusetea, ca asta e trecatoare. El avea nevoie de mincare calda, de o haina spalata si, cel mai mult, de dragoste si buna intelegere. Muierea nu i-a dat de nici unele. Cristian a rabdat o vreme, a stat si-a cintarit lucrurile. Stia si el ca din cauza betesugului pe care-l avea, nu mai era, cum s-ar spune, om intreg. Ramas de la 17 ani fara piciorul sting – il pierduse in nenorocitul ala de accident cind taica-sau a murit -, era si normal sa nu mai fie socotit barbat in toata legea. A inteles Cristian si a avut rabdare. A zis ca poate, cu vremea, nevasta n-o sa mai tina seama, mai ales ca el o iubea ca pe ochii din cap si incerca sa o faca fericita.
Schilod si sarac, dar mai fericit
Degeaba. Cu toata durerea, Cristian a lasat-o. A cunoscut acolo, in vecini – era sora cu una care statea chiar linga el – pe Maria Cizma. Mai batrina decit el cu aproape 20 de ani, femeia l-a indragit din prima clipa. Si ea mai fusese maritata o data, si ea stia cum e viata cu un om rau alaturi. Asa ca, la o vorba de alinare, la un pahar de vin ori la sapat, alaturi, ba la unul, ba la altul, Maria s-a legat bine de sufletul barbatului. A inceput sa-i mai spele, sa-i mai gateasca si el a prins a o iubi. Usor nu avea sa le fie – vorbeau amindoi – ca serviciu n-au, el cu pensia lui de un milion nu poate sa tina o casa. Unde mai era si frate-sau, Ionut Covaciu, care i-a spus de la bun inceput: «Iei tiganca din casa lu’ mama si pleci!».
Cristian a plecat. Decit sa stea ca un milog in casa parinteasca, sa se indure mereu Ionut sa-i dea si lui adapost din saracia lui, mai bine iesea in strada. Ce-i pasa lui ca lumea zicea de Maria ca e tiganca? Si daca e, ce? E tiganca lui, pe care o iubeste. Asa ca a luat-o pe Maria de mina si s-a asezat vizavi de casa parinteasca, pe marginea santului. Nu aveau nimic. Cum pe Cristian nu-l lasa inima sa-i ceara ceva fratelui, iar Maria nici nu avea ce sa ia de la sora-sa, a trebuit sa-si faca singuri rostul lor. Au luat de la niste muncitori o baraca de tabla si au asezat-o chiar pe sant. Au acoperit-o cu cartoane, blani, cirpe, sa tina cit de cit cald. O oala de la unu’, o caldare de la altu’, pat facut din te miri ce si gata casa. Barbatul si femeia s-au asezat in ea, sa traiasca iubindu-se. Si sa astepte mila lu’ Dumnezeu: el un serviciu, sa aiba ce pune pe masa, ea la fel. Ori macar ajutorul social de la primarie, pe care nu l-a mai luat de vreo patru luni.
Prea saraca sa fie mama
Angela Paliu – nepoata Mariei Cizma dupa sora – sta tot in catunul Almajel, pe aceeasi ulita, linga Ionut Covaciu si vizavi de Cristian. Sta este un fel de a spune, intrucit ceea ce are tinara femeie deasupra capului cu greu s-ar putea numi acoperis. Lasata mostenire de la batrini, „locuinta“ aruncata parca in mijlocul unei curti prea mari de goala ce e sta aplecata intr-o rina, stirba pe la colturi, cu paiele iesind din sparturile unde tencuiala a cazut de mult. „Da’ bine ca e !“, multumeste Angela lui Dumnezeu ca au unde pune capul si ea, si frate-sau Titel, si ma-sa cu barbatu’ de-al doilea.
Copilu’ nu se mai pune la socoteala, ca-l da. Sa zica lumea ce o zice – ea stie mai bine ce-i in sufletul ei -, dar sa mai aduca in cocina aia inca o gura de hranit, asta nu se poate. Si cintarind mai bine lucrurile, mai rea mama ar fi daca l-ar tine acasa, in mizerie, decit daca l-ar da intre straini. Si apoi, si ma-sa a facut la fel cu ea…
Mare lucru nu-si mai aduce aminte Angela: cind a lasat-o maica-sa si unde. Stie doar ca a schimbat citeva case de copii, a rabdat si de foame, a mincat si bataie. Stia ca are mama, dar pina la 12 ani nu a cunoscut decit „tanti“ si „matusi“. Atunci a venit maica-sa si a luat-o inapoi acasa, la Bradestii Batrini. I-a fost drag fetitei, avea si ea familie, un frate, o casa a ei. Dar abia acum, cind si-a dat seama ca nu are nici un viitor aici, ar da orice sa nu se fi intors. Pai ce sa faca ea, fara carte, fara barbat, cu mama lucrind cu ziua, si frate-sau la fel? Si, pe deasupra, cu un copil mic in brate.
Pe Maria a facut-o cu unu’ din alt sat. Nici nu si-a dat seama ca a ramas gravida. De unde sa stie daca nimeni nu i-a spus ce si cum? I-a spus lu’ ma-sa, asta a dracuit-o si a amenintat-o ca o scoate in drum, sa rida toata lumea de ea. Pina la urma a lasat-o sa-l faca, era prea tirziu sa umble cu ea la babe. Ii spune ea ce sa faca dupa nastere, zicea. Lunile au trecut. Copilul crestea in burta Angelei vazind cu ochii, iar tinara mama simtea transformarea. Stia ca acolo, in ea, se zamislea o viata: mica, firava, copilul ei. Il iubea, fara sa stie cum arata, cu cine seamana, cu ea ori cu barbatul de o noapte, fara sa stie daca e sanatos sau daca o sa o iubeasca.
Si-a pedepsit copilul cu propriul destin
Cind s-a apropiat termenul, a dus-o maica-sa la Craiova, la spital. Zicea ca era mai bine pentru copil sa-l lase acolo. Se vor ocupa doctorii sa-l dea la o casa de copii. Pe Angela n-a rabdat-o inima insa sa-si paraseasca fetita. S-a intors cu ea, in brate, acasa. S-a certat cu ma-sa, s-a certat si cu barbatu’ ei. Doar Titel, frate-sau, a prins drag de puiul de om ascuns in scutecele de spital. Vazind ca avea totusi pe cineva de partea ei, Angela a crezut ca o sa reuseasca.
Nu s-a intimplat insa. Erau tot saraci, iar in nenorocita aia de casa, copilul nu putea sa ramina multa vreme sanatos. Intr-o dimineata s-a hotarit: decit sa-l omoare cu mina ei, mai bine renunta. S-a urcat intr-o masina de ocazie si a plecat cu Maria in brate, la Filiasi, la spital. O cunostea pe doctorita Nitu si stia ca o sa o ajute.
„Au venit doua doamne de la Directia pentru Protectia Copilului. Miine trebuie sa merg cu ele sa semnez la notar ca sint de acord sa-l las in grija statului“, spunea Angela joia trecuta, dindu-i sa suga fetitei. De cind venise la spital, abia ii daduse drumul din brate. Parca n-ar fi vrut sa se mai dezlipeasca de ea. Stia ca timpul se scurge repede si ca azi-miine, peste o saptamina, va iesi pe poarta spitalului mai saraca decit a fost vreodata.
Cu casele aproape lipite unele de altele, cu legaturi de singe pe care le tin ascunse doar in inimi, 11 suflete sint despartie doar de saracie. Dar tot saracia este cea care le uneste: daca nu azi, daca nu miine, intr-o zi se vor stringe cu totii, intr-un ceas oarecare, sa-si plinga unul pe umarul altuia durerea pricinuita de vreo boala ori de vreo nenorocire care cade ca trasnetul pe capul omului. Pe capul saracului.
