De cind, tatal celor trei copii este arestat, Emilia, fetita de numai sase ani, a devenit pentru mai mult de zece ore pe zi mama celor doi frati mai mici
La capatul strazii Drumul Apelor din cartierul Plaiul Vulcanesti, din Craiova, in citeva buncare improvizate s-au aciuat 300 de suflete, incercind cu disperare sa supravietuiasca. Romani si tigani de-a valma, toti asteapta cu groaza iarna. Oamenii nimanui, fara rude, fara slujbe, fara identitate, fara un dram de sansa, traiesc ca sa mai treaca o zi. Cea mai buna slujba pe care o pot avea „oamenii ghetoului“ este cea de angajat la salubritate. Toate bolile saraciei exista intre zidurile si tavanele igrasioase si mucegaite. Copii nemincati, ingramaditi sub citeva zdrente asezate direct pe ciment, se uita speriati la orice strain care le deschide usa. Nici un copil din ghetou nu se duce la gradinita, mama, de cele mai multe ori fiind singurul parinte, neputind sa-i imbrace si sa-i incalte pe toti. Fiecare familie are propria drama.
In timp ce zecile de organizatii guvernamentale sau nu invirt zeci de mii de euro pentru castratul ciinilor, pentru numaratul lor sau pentru adaposturi luxoase, in timp ce comisiile parlamentare se indeletnicesc cu promovarea legilor pentru lilieci, iar Primaria Craiova promoveaza tot felul de proiecte pentru locuinte sociale cu termopan si centrala la scara, in Drumul Apelor, 300 de oameni supravietuiesc in adevarate pesteri din beton. Unii au fost evacuati din case nationalizate, altii si-au pierdut casele girind prieteni, altii au venit de sub cerul liber, iar altii s-au nascut pur si simplu aici.
Zece ore pe zi, o fetita de sase ani tine loc de mama
Ileana Albis sta de trei ani aici si se numara printre femeile norocoase pentru ca are slujba la un centru de plasament. Cind a venit in ghetou cu sotul ei, aveau doar doi copii. Aici s-a nascut si Florin, care a implinit de curind doi ani. De cind, tatal celor trei copii este arestat, Emilia, fetita de numai sase ani, a devenit pentru mai mult de zece ore pe zi mama celor doi frati mai mici. „Am cerut sa lucrez numai noaptea, ca, de cind sotul meu este arestat, nu mai are cine sa stea cu copiii. Cind plec la serviciu, fetita de sase ani sta cu ceilalti doi mai mici. Le fac focul si mai rog cite o vecina sa se mai uite din cind in cind la ei, sa vada daca au adormit. Mor de frica sa nu se intimple ceva cu ei cit lipsesc de acasa, dar nu pot renunta nici la serviciu, ca nu mai avem ce minca. Nu pot nici la camin sa-i duc, pentru ca nu pot plati pentru cei trei mai mult de doua milioane de lei pe luna, ca atit cistig eu. De bine, de rau, in camerele astea doua nu ploua peste tot. Ploua doar in hol, dar oricum este mai bine decit afara, in ploaie si zapada. Pina in iunie, aici nu era nici lumina si doar dupa ce a fost domnul Solomon aici ne-au bagat lumina“, a spus femeia.
Gheorghe Putulea locuieste in ghetou si este somer: „Sint un fel de lider al celor care traiesc aici, pentru ca stau de mult timp in baracile astea. Cind am venit aici, era mizeria si mai mare. Cine a putut si-a mai pus o usa la intrare, o giurgiuvea cu geamuri, un zid sa desparta camerele prea mari si friguroase. Eu am lucrat la BJATM si m-a pus Dumnezeu si am girat un coleg sa-si ia mobila. Ala nu a mai platit ratele si venisera la mine sa le platesc. Atunci am zis sa ma dea in somaj, ca sa scap de ratele aluia. Daca as fi avut unde sa ma duc, ma duceam, nu mai stateam aici“.
Si-a pierdut casa pentru ca a girat un inspector de la ASIROM
Gheorghe Vechi a avut casa pe strada Capsunilor, aleea 2, nr.7 c si a pierdut-o. „Nevasta-mea lucra ca femeie de serviciu la ASIROM si a rugat-o un inspector sa-l gireze la Banca Religiilor sa ia un credit de vreo suta si ceva de milioane, in 1997. Pe inspector il cheama Nicolae Micu si mi se pare ca mai lucreaza si acum, dar nu a mai vrut sa plateasca ratele, iar banca ne-a luat casa. El are apartament in Lapus si m-am dus de multe ori sa-i cer casa sau banii, dar nu am bani sa ma judec cu el. Am auzit ca l-au batut si tiganii, ca ar fi luat bani si de la ei. Acum stam aici in hangarul asta, iar dincolo zace copilul cel mic, operat de peritonita. Este frig, dar nu am apucat sa mai fac soba, ca n-am avut din ce“, a spus barbatul
Carmen Stefania Voinescu este cea mai saraca dintre saracii de aici. Pina nu ar veni in ghetou, a stat pe strazi pina s-a maritat cu un tismanar (o persoana care provine dintr-un parinte tigan si unul roman). Are trei copii, iar Stefania are doar opt luni. Nicoleta, de trei ani, inca nu a purtat ciorapi si incaltaminte in picioare. Nici macar patru pari sa-i bata in pamint si pe care sa intinda niste scinduri nu a avut. A pus o saltea rupta pe ciment si acolo se ghemuieste impreuna cu copiii noaptea, cind umezeala le patrunde in oase. Tismanarul a plecat si-a lasat-o in plata Domnului. Pe copii ii inchide in camaruta de patru metri patrati si pleaca la adunat de prin gunoaie: cartoane, bucati de lemn, incaltaminte veche. Aduna tot si baga in butoiul in care si-a improvizat soba si care nu incalzeste niciodata peretii. A mai stat si alte ierni asa, dar atunci nu avea trei copii. Nu stie ce va face, ce le va da copiilor sa manince. Fetita cea mica plinge intruna de foame. Degeaba o pune mama la sin. Nici o picatura de lapte nu mai picura. Carmen n-a mincat de trei zile.
