Cristian Tufaris din Bals are 26 de ani, o nevasta si un copil. De trei luni, are si casa – o camera cit un cotet, careia primaria i-a zis garsoniera. In rest, e cam sarac si n-are nici serviciu. Se incalzeste la luminare – ca primaria a uitat sa le dea curent si gaze. Si numara zilele cite au mai ramas pina cind se va numi stapin la el in casa.
Intins de-a latul patului, cu pumnisorii tresarind la cite o atingere de vis, pruncul dormea adinc. Tacerea saraca a camerei era sparta doar de sforaitul egal al copilului, ascuns de o plapuma zdrentuita si un maldar de bulendre. Asezata pe un pres peticit, la picioarele patului, o fata spala fara zgomot hainute de o palma. Le freca intii de un codru de sapun de casa, le mozolea bine in miini, le clatea si la urma le aseza, rasucite, pe pres.
Pe doua blani asezate in chip de scaun, Cristi se uita cind la fata, cind la prunc, rasfoind, fara sa-l vada, ziarul asezat pe genunchi. Se saturase de toate povestile despre politicieni, despre ministri si savanti, toti hoti ale caror nemernicii au adus tara in pragul dezastrului. Nu voia sa mai citeasca un rind despre nu stiu ce pusti abandonat, ori parinti alcoolici, ai caror copii au ajuns sa traga aurolac intr-o gura de canal. Saracie, boala, durere, mizerie. Cu ce il ajuta pe aurolac chestia asta, ziarul? Poate doar sa-si inveleasca punga, sa nu-i vada politaiul.
Sifonier de casa noua
S-ar putea duce si el la un ziar sa se vaite de saracia in care traieste. Ca a ajuns la 26 de ani, din muncitor platit binisor la SMR Bals, somer si muritor de foame. Ca nevasta-sa – n-au acte, da’ sint saraci, se-ntelege – cu toata scoala de opt clase, a fost purtata din patron in patron pina a ajuns sa munceasca gratis. Ca l-au facut pe asta micu’ din dragoste si ca mai bine moare linga ei de foame decit sa-l dea la vreo casa de copii. Asa, si? Ce-o sa faca ziarul? O sa-i dea lui serviciu si lapte lui Ionut? O angajeaza pe nevasta-sa? O sa faca din ei o familie fericita?
Cristi se ridica de pe blanile in chip de scaun si se duse sa mai caute haine murdare in sifonier. Dadu perdeaua patata de unsoare la o parte. O mina de cirpe decolorate erau imprastiate pe patru rafturi batute in cuie. El le-a facut, cu mina lui. A gasit placajul la gunoi. L-a luat acasa, l-a frecat bine de mucegai si a taiat marginile putrezite. Si doua ore mai tirziu, cind a venit nevasta-sa acasa, i-a facut surpriza: un sifonier numai al lor. Primul din casa lor, prima lor casa adevarata, cumparata in rate de la primarie.
Saracie pe cont propriu
Cu doi parinti saraci lipiti pamintului intr-un sat uitat de Dumnezeu, cu alti cinci-sase frati milogind din poarta-n poarta, Cristian Tufaris a stat cu chirie ctiva ani buni in Bals. Cind a aflat de oferta de garsoniere la 12 milioane bucata, nu a mai stat pe ginduri: s-a imprumutat in stinga si in dreapta, la neamuri si la prieteni, a platit avansul si s-a mutat. La inceput, bucuria a fost fara margini: el si Marinela aveau, in sfirsit, casa lor. N-au luat seama nici la tencuiala cazuta, nici la lipsa usilor, a ferestrelor, a WC-urilor, a luminii, a gazelor, a apei. Dupa prima zi insa s-au uitat in jur cu luare-aminte si si-au dat seama ca, in afara de patru pereti, nu aveau nimic. Mai mult, aveau acum si datorii si cine stie cite altele se vor aduna pina al anul, cind se incheie termenul de achitare a milioanelor.
Cu o nevasta si un copil mai dragi ca lumina ochilor, Cristi nu a mai avut insa timp sa se plinga. A inceput sa se gindeasca la o solutie. De mutat in alta parte, nu avea unde. Asa ca trebuia sa faca din camera cu care l-a fericit primaria o casa.
Patul l-a luat de la un prieten. Il aruncase asta in spate, la cotetul de porci. L-a acoperit cu o pinza de sac, a batut-o in cuie si peste ea a pus o bucata dintr-o patura vargata. Cu usa a fost mai greu – si ceilalti vecini, la fel de saraci ca el, abia facusera rost de unele vechi, cirpite, la cinci-sase sute de mii. Pina la urma a dat si banii astia, ca nu putea sa lase casa deschisa, asa, la mina hotilor. Cu o toaleta cu oglinda sparta in trei, Cristi a reusit sa faca in asa fel incit totul sa semene a casa. Restul ii raminea Marinelei, nevasta-sa, ca e femeie si stie de curatenie si fetei asteia, vara-sa, care ii mai ajuta cind iese de la scoala.
Cristi mai aduna doua scutece ale copilului, pe care le uitase. Le intinse fetei si se aseza inapoi pe scaun, asteptind, cu ziarul pe genunchi. Se uita la copil: sforaia linistit cu degetelele adunate pumn. Apoi la ceas: nevasta-sa trebuia sa vina de la primarie. Poate rezolvase ceva cu lumina, ca de trei luni le promite primarul ca pune curent in bloc. Si sa puna masa, ca se facuse tirziu. Nu mincase de-aseara…
