12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Drumul cu stompi

Dupa emiterea titlurilor de proprietate pentru paminturi conform legii, s-a crezut ca litigiile vor fi mai putine. Nici vorba! S-au iscat alte feluri de certuri, majoritatea legate de granituiri, mejdine si altele. Cind apare o astfel de problema, de regula, nemultumitul tace o vreme, dupa care ori face o anonima, ori semneaza si cere destinatarului sa-i pastreze anonimatul. Doar cei foarte suparati trimit si semneaza sesizarile cu numele si adresa completa, apoi asteapta uneori in zadar sa le confirme cineva ca au dreptate.

Ilie Rugeanu din satul Hurezani, comuna Stejari, judetul Gorj, s-a trezit intr-o zi ca nu mai putea sa ajunga la locurile sale cu discul legat de tractor sau cu combina. Un consatean strimtase drumul de acces ce trecea peste piriul Amarazuia si facea legatura, peste deal, cu satul Radinesti. llie Stefan Pauna, zis Tuasuk, a cumparat citeva curele de pamint, dintre care una se invecina cu drumul in cauza si, pentru a nu-i mai strica vitele culturile, a imprejmuit locul cu pari si sirma ghimpata. Parii sau stompii, cum le spun localnicii, au fost pusi chiar pe marginea drumului umblat, in asa fel incit de la patru metri latime, cit era prevazut in harta cadastrala, drumul a ajuns sa masoare trei metri.

Cei care au locurile pe Dealul Magurii vor fi nevoiti sa-si lucreze paminturile cu plugul tras de boi si sa secere griul cu secera, ca oricum combina nu mai are pe unde trece. Rugeanu a informat primaria din comuna despre situatia creata si a asteptat cinci luni raspunsul, care se lasa in continuare asteptat.

„Sint de acord sa mut stompii, dar sa-i mute si vecinul“

Constantin Dadulescu, primarul comunei Stejari, si-a convocat specialistii din primarie si parea hotarit sa rezolve problema. Viceprimarul, Janina Calinoaia, zice ca „pamintul cu pricina a fost cumparat de Pauna de la soacra secretarei de la consiliul nostru si cred ca ea stie cel mai bine. Noi am mai avut acolo un litigiu in care un anume Filip reclama ceva in legatura cu drumul respectiv. Atunci, in 1995, atit Consiliul Local de la Stejari, cit si Consiliul Judetean Gorj au stabilit ca drumul trebuie sa masoare patru metri. Asa este trecut si pe harta cadastrala din 1985-1986 si asa trebuie sa ramina“.

Convocat la marginea drumului, Pauna Ilie, cel ce este acuzat ca a ingradit abuziv, nu a putut veni, dar si-a trimis reprezentantul, pe fiul sau Cristinel. Acesta a recunoscut ca nu a cerut aprobarea nimanui pentru ingradire si ca este posibil ca undeva sa fie o greseala, dar el a cumparat 18 metri la strada.

Ingraditura, sustine Cristinel, a facut-o pentru ca toate vitele din sat treceau la pasunat pe acest drum si-i distrugeau culturile. El sustinea ca este posibil ca si vecinul sau de pe latura cealata a drumului, care a ingradit si el proprietatea, sa fi intrat abuziv in terenul pe care este constituit drumul de acces. Cristinel Pauna parea dispus sa-si mute ingraditura cu o jumatate de metru in interiorul proprietatii sale cu conditia ca si vecinul sau, Filip, sa procedeze la fel.

Primarul si viceprimarul de la Stejari ii vor invita in scris pe ocupantii abuzivi ai drumului sa-si mute ingraditurile in hotare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS