Daca simti cum se umfla muschiul pe tine cind te plimbi cu dobermanul sau cu namila de ciine- lup prin cartier sub privirile invidioase ale concitadinilor, daca birmaneza-ti cu zgarda rosie face furori printre pustii din cartier sau daca vecinii se inghesuie sa auda cum ti-ai invatat papagalul sa injure, afla ca nu esti nici pe sfert la fel de faimos ca Leontina, „mama“ lui Woody! Femeia de 49 de ani este de citeva luni mama adoptiva pentru doi pui de ciocanitoare „rapiti“ din cuib, plimbati cu trenul si adusi la oras de un copil nazdravan.
Povestea dureaza de citeva luni. Andreea, nepotica de 12 ani a vecinilor Leontinei, a lasat in gradina din fata blocului bunicilor doi pui de ciocanitoare.
„I-am gasit la tara, la Covei. Am vrut sa culeg mere si am vazut scorbura din pom. Am bagat mina si am scos puii. Le spuneam Woody la amindoi, de la ciocanitoarea din desenele animate. Am vrut sa-i cresc eu, dar, daca am vazut ca nu maninca, i-am adus la bunici si i-am lasat in gradina din fata blocului. Poate vine mamica lor si ii ia“, povesteste fetita.
In cele doua zile cit au stat in fata blocului, puii de ciocanitoare au devenit punct de atractie pentru toti copiii din cartier care veneau „in pelerinaj“ sa vada zburatoarele si sa le aduca piine. Dar cum nu toti pustii sint „amabili“ cu animalele, Leontina Mircea s-a hotarit sa le puna la adapost in apartamentul ei. Asa a devenit mama adoptiva pentru Woody1 si Woody2 pe care le-a rebotezat, simplu, „ciocicile lu’ mama“.
Diversitate de meniu: furnici vii, furnici inecate si furnici uscate la soare
Daca aveti impresia ca e simplu sa cresti un pui de ciocanitoare, va inselati amarnic. Mai ales daca sint prea mici sa se hraneasca singuri si daca nu stii mai nimic despre pasari.
„M-am dus la farmacia veterinara si mi-au spus ca n-au decit mincare pentru papagali. N-au stiut sa-mi spuna nimic despre ciocanitori“, povesteste Leontina, care a hranit puii „din auzite si din presupuneri“. „Meniul“ de baza este format din lapte praf, amestecat cu piine si cu furnici, iar procedura de capturare a furnicilor este de-a dreptul ingenioasa. „Am un ibric pe care-l umplu cu apa, dupa care merg in fata blocului, la o salcie plina de furnici, dau cu maturica si le las sa cada in apa. Le tin pina se ineaca, dupa care le strecor prin sita si le amestec cu lapte si piine. Dar am vazut ca ciocicilor mele nu prea le mai place. Ma gindesc ca poate nu le plac furnicile moarte. Acum incerc sa vad daca le maninca uscate la soare“.
Preferatele ciocanitorilor sint insa furnicile vii, de care nu duc lipsa. Daca unii ies dimineata sa-si plimbe ciinele in lesa, Leontina iese cu inaripatele pe umar, sa le arate lumea si sa le serveasca o portie de furnici proaspete si umblatoare. „Leg ciocanitorile cu ata de picior si le pun pe umar. Am un copac la care le duc si isi aleg singure furnicile. Mai bat si cu ciocul in coaja copacului, deci pot sa spun ca nu si-au pierdut reflexele naturale“.
Intre ciocanitori si Leontina s-a creat o legatura speciala. Pasarile au dat dovada de atasament si isi recunosc stapina dupa voce: „Vorbesc cu ele mereu. Cind vin de la serviciu si ele aud cheile in usa, incep sa scoata sunete specifice. Daca vin straini in casa, se sperie si fug, dar de mine asculta tot timpul“.
„Ia si zboara!“ de Sfinta Marie
Tocmai de aceea Leontinei i-a fost foarte greu sa se desparta de una dintre „ciocici“. „Am vrut sa le dau drumul la amindoua deodata, dar una dintre ele era mai <<avansata>> si n-avea rost s-o mai chinuiesc in casa. Minca singura, bea apa si zbura prin sufragerie. I-am dat drumul in ziua de Sfinta Marie“, ofteaza femeia. Cea de-a doua ciocanitoare face si ea progrese mari, chiar daca Leontina inca o hraneste pe cioc si o tine in palma sa bea apa de la robinet. „Imi pare rau sa le dau drumul, dar nici nu vreau sa le chinuiesc. Eu mi-am facut treaba, le-am ajutat sa creasca si sa isi ia zborul. O s-o iau si pe-asta care a ramas, o s-o duc intr-o gradina si o sa-i spun cum i-am spus si primei: <<Ia si zboara!>>. A zburat pe o creanga si a stat ore intregi uitindu-se la mine. Parca era posomorita“…
