9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Stiri diverse

Sindicalistii din invatamint nu vor sa suporte plata examenului medical

Presedintele Uniunii Sindicatelor Independente din Invatamint Dolj, Constantin Rada, spune ca personalul din invatamint nu va plati nici un ban din buzunarul propriu pentru efectuarea analizelor medicale: „Examenele medicale ale cadrelor didactice pentru noul an scolar vor fi suportate financiar de angajator, recte Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, potrivit Ordinului ministrului sanatatii nr. 761 /2001, sau pe baza trimiterii de la medicul de familie catre cabinetele de specialitate. De asemenea, vom incerca sa organizam o licitatie, astfel incit policlinicile care vor oferi cele mai mici preturi sa faca examenele medicale pentru intreg personalul din invatamintul preuniversitar“. Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI), Aurel Cornea, sustine ca, in situatia in care aceasta problema nu se va solutiona favorabil cadrelor didactice si in conformitate cu legea, cu certitudine, anul scolar 2003-2004 nu va incepe la 15 septembrie.

Refugiatii vor fi despagubiti

Deportatii din Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Hertei urmeaza sa fie despagubiti de stat. Potrivit Legii 290, din 14 august 2003, beneficiarii isi pot depune actele la registratura Prefecturii Dolj, timp de noua luni de la data intrarii in vigoare a legii. Dosarul trebuie sa contina copii legalizate dupa actele de proprietate, iar in cazul in care acestea lipsesc, se va da o declaratie pe propria raspundere de catre urmas si de doi martori in fata notarului; copii dupa actele de stare civila: certificate de nastere, casatorie (daca e cazul) si de deces, copie dupa buletinul sau cartea de identitate. „Toate acestea vor fi insotite de o cerere scrisa de mina de catre unul dintre urmasi. In cazul in care sint mai multi mostenitori, numele acestora si adresa vor fi trecute obligatoriu in cerere. Se vor acorda despagubiri numai pentru proprietatile imobile, case si terenuri“, a spus Cristian Sovaila, secretarul comisiei tehnice din cadrul Prefecturii Dolj. Deocamdata, normele metodologice de aplicare a legii nu au aparut. Relatii suplimentare se pot obtine in fiecare joi, intre orele 9.00 si 11.30 la camera nr. 77 din cadrul Prefecturii Dolj.

4.530 ha cu floarea-soarelui sint calamitate

Din cele 47.000 de hectare cultivate in Dolj cu floarea-soarelui, 4.530 nu vor putea fi recoltate pentru ca sint calamitate in totalitate. In zonele nisipoase ale judetului a inceput deja recoltarea, iar productia medie care se estimeaza sa se obtina este de 998 kg pe hectar. Desi a inceput de citeva zile recoltatul, nu s-a conturat nici un pret de achizitie, agricultorii incercind sa depoziteze productia, in asteptarea unui pret bun.

1.000 de sanctiuni aplicate de Politia Rutiera Mehedinti

Agentii de circulatie ai Serviciului Politiei Rutiere Mehedinti au efectuat, de la inceputul saptaminii, in baza programului ministerial „Trafic rutier mai sigur“, 21 de actiuni care au vizat depistarea si sanctionarea conducatorilor auto care incalca limita de viteza, a pietonilor care nu respecta regulile privind traversarea drumului public, precum si a celor care conduc autoturismele sub influenta bauturilor alcoolice. Au fost aplicate 984 de sanctiuni contraventionale, pentru depasirea vitezei legale si pentru conducerea autoturismelor sub influenta bauturilor alcoolice. Au mai fost sanctionati 69 de pietoni pentru traversarea prin loc nepermis si fara sa se asigure, precum si 45 de carutasi si 38 de biciclisti pentru nerespectarea regulilor specifice de circulatie. „Au fost retinute 29 de permise de pentru conducere cu o concentratie alcoolica in singe peste limita legala, depasiri neregulamentare si neacordarea de prioritate“, a spus comisar Gheorghe Neagu, ofiter specialist in cadrul Serviciului Politiei Rutiere Mehedinti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS